Primarul din Cisnădie propune dialog între partidele din Consiliul Local pentru susținerea marilor proiecte ale orașului

Primarul orașului Cisnădie, Mircea Orlățan, anunță o serie de consultări cu toate partidele reprezentate în Consiliul Local, cu scopul de a identifica o formulă de colaborare și de a forma o majoritate stabilă, transparentă și orientată spre susținerea proiectelor de investiții ale comunității.

Foto: Mircea Orlățan / Facebook

În contextul politic actual, atât la nivel național, cât și local, administrația orașului Cisnădie își propune să mențină ritmul proiectelor de dezvoltare și modernizare. Pentru acest lucru, primarul Mircea Orlățan a decis să inițieze, în perioada următoare, o serie de discuții cu reprezentanții tuturor partidelor politice care fac parte din Consiliul Local Cisnădie.

Potrivit edilului, principalul obiectiv al consultărilor este identificarea unor puncte comune și construirea unei majorități stabile, care să poată susține proiectele importante ale orașului și să asigure continuitatea investițiilor aflate deja în derulare.

„În acest moment, prioritatea mea absolută este să mă asigur că proiectele de dezvoltare deja începute, precum și cele pe care le pregătim, merg înainte fără întârzieri. Orașul Cisnădie nu își permite să piardă finanțări sau să amâne investiții vitale din cauza lipsei de consens politic”, a declarat primarul Mircea Orlățan.

Edilul consideră că diferențele de viziune dintre formațiunile politice reprezentate în Consiliul Local nu trebuie să împiedice realizarea proiectelor considerate importante pentru comunitate. În acest sens, acesta își propune să găsească o formulă de colaborare bazată pe transparență și pe obiective concrete.

„De aceea doresc să găsesc cea mai bună cale pentru a armoniza punctele de vedere diferite ale partidelor din Consiliul Local, astfel încât să construim o majoritate rațională, transparentă, concentrată pe rezultate, pentru aceste proiecte strategice ale orașului”, a mai transmis Mircea Orlățan.

 

„Punctele care ne unesc”

Primarul Cisnădiei spune că este optimist în privința deschiderii reprezentanților partidelor politice pentru dialog și își dorește ca discuțiile să se concentreze asupra interesului comunității.

„Sunt sigur că voi găsi deschidere pentru dialog la reprezentanții partidelor, în așa fel încât să găsim punctele care ne unesc și să le oferim cetățenilor un oraș mai bun, la finalul mandatului nostru”, a declarat edilul.

Consultările urmează să aibă loc în perioada următoare și vizează, în principal, crearea unui cadru politic local care să permită administrației să continue proiectele de investiții și să valorifice finanțările disponibile.