Odată cu încălzirea vremii, copii se întorc în cele 54 de locuri de joacă din Sibiu astfel că, Primăria Sibiu continuă să asigure întreținerea și repararea acestor echipamente, pentru siguranța celor mici.
FOTO: Primăria Sibiu
În acest scop, Primăria Sibiu a inițiat o procedură de achiziție și a încheiat un contract pentru următoarele 12 luni cu firma câștigătoare, Special Home Services Consulting SRL Sibiu. Valoarea maximă a acestuia este de 796.110 lei, plățile efective urmând să fie făcute în baza situațiilor de lucrări efectuate, transmise de prestator și verificate de inspectorii Primăriei.
În baza contractului, firma care se va ocupa de întreținerea și repararea locurilor de joacă, prin echipele din teren, va face verificări zilnice la fiecare locație în parte. Operatorul menționat are în sarcină repararea și întreținerea tuturor dispozitivelor din locurile de joacă, a celor de fitness incluse în acestea, precum și a băncilor și coșurilor de gunoi din aceste zone.
Pentru siguranța celor care utilizează aceste echipamente, în cazul unei defecțiuni, firma are obligația să înlăture imediat echipamentul defect sau să împrejmuiască aparatul respectiv, urmând ca în termen de 48 de ore să se efectueze reparațiile și să îl repună în funcțiune.
Reamintim că un nou loc de joacă va fi dat în folosință anul acesta în cartierul Terezian, zonă aflată în modernizare. De asemenea, în bugetul pentru acest an a fost prevăzută suma de 160.000 de lei pentru înlocuirea echipamentelor uzate, acolo unde costurile reparațiilor nu se mai justifică.