Primăria Sibiu a obținut din nou certificarea ISO pentru sistemul de management al instituției (CP)

Primăria Municipiului Sibiu a obținut recertificarea ISO pentru standardul EN ISO 9001 cu privire la sistemul de management al instituției și la sistemul de management al calității.

Foto: Arhivă

Certificarea a fost acordată de firma TÜV Austria, după un audit detaliat condus la nivelul instituției, vizând inclusiv progresul înregistrat de la ultimul audit.

„Prima certificare ISO pentru acest standard a fost obținută în 2020, în cadrul proiectului SALT SIBIU, finanțat din fonduri europene nerambursabile. Am obținut-o după implementarea la nivelul instituției a unor proceduri de lucru clare și detaliate, pe tipuri de activități, acestea asigurând calitatea serviciilor pe care le prestăm și un sistem de management eficient. Anul acesta s-a desfășurat un nou audit realizat de prestigioasa firmă austriacă și s-a obținut certificarea valabilă până în 1 iulie 2026, specialiștii înregistrând rezultate foarte bune pentru instituție. Pentru sibieni, această certificare este importantă din punctul de vedere al relației lor cu administrația locală, atestând servicii publice de bună calitate” (Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu)

Ce înseamnă certificarea ISO? Îndeplinirea standardului EN ISO 9001, recunoscut internațional, atestă că la nivelul Primăriei Sibiu sistemul de management al calității, parte importantă a sistemului de management al instituției, este conform cu standardele internaționale și este orientat spre satisfacerea necesităților, așteptărilor și cerințelor cetățenilor, dar și spre angajați și colaboratorii instituționali ai Primăriei. Practic, se atestă faptul că în Primăria Sibiu există procese și proceduri manageriale corecte, un sistem eficient de gestionare a documentelor, iar conducerea și întreaga echipă a Primăriei este atentă la nevoile cetățenilor, preocupându-se continuu să îmbunătățească nivelul calității serviciilor oferite acestora.

Până în 2026, Primăria Sibiu va fi auditată în fiecare an pentru verificarea conformității cu standardul menționat.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*