Prima comunicare a Primăriei Sibiu referitoare la prezența unui urs în municipiu, noaptea trecută

Cu o întârziere inacceptabilă, Primăria Municipiului Sibiu a transmis, în această după-amiază, măsurile care au fost dispuse noaptea trecută, după semnalarea prezenței unui urs în municipiul Sibiu.

Foto: Arhivă Mesagerul de Sibiu
”Având în vedere că, în data de 13.02.2023, la ora 23.30, prin dispeceratul 112, a fost semnalată prezența unui urs în intravilanul Municipiului Sibiu, zona rampa Ștefan cel Mare, la fața locului s-a deplasat echipa de intervenție a Inspectoratului de Jandarmi Sibiu. După patrularea timp de o oră, aceștia nu au identificat exemplarul de urs, fapt pentru care nu s-a inițiat procedura de intervenție în cazul pătrunderii pe teritoriul municipiului Sibiu a unor animale sălbatice specificată în HCL 428/2021.
În paralel, din jurul orei 00.15, după ce s-a anunțat pe grupul comun de comunicare existența unui urs, patrule ale Poliției Locale și ale Inspectoratului Județean de Poliției s-au deplasat în teren, alăturându-se echipei Jandarmeriei, și au rămas în zona. Acțiunile de patrulare comune au continuat, fără însă a se identifica în teren ursul. Poliția Locală Sibiu va fi prezentă în teren și pe parcursul nopții următoare.
Precizăm că Serviciul pentru Situații de Urgență din cadrul Primăriei Sibiu a transmis o adresă și comandă gestionarul fondului de vânătoare nr. 21 Hubertus, cu care Primăria Sibiu are un contract în vigoare, pentru luarea de măsuri de alungare a exemplarului de urs, în sensul descurajării revenirii în zonă a acestuia”, este comunicat remis de Primăria Municipiului Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*