Prima Casă pentru pisicile fără stăpân – proiect la Maratonul Internațional Sibiu

Asociația PAN încearcă să strângă, la Maratonul Internațional Sibiu, suma de 15 000 de lei, pentru modernizarea și adaptarea structurilor adăpostului pentru pisici și îmbunătățirea generală a condițiilor igienico-sanitare. Pisicile preluate de pe străzi vor avea, astfel, o casă călduroasă, sigură și confortabilă.

Cu toții merităm o viață frumoasă. Din păcate, pentru multe dintre animale, un cămin călduros este de cele mai multe ori un vis îndepărtat. Asociația PAN își dorește să le împlinească idealul prin modernizarea și compartimentarea spațiului din adăpostul de pisici pentru a suplimenta capacitatea acestuia, dar și pentru a interveni în problemele de ordin sanitar.

”Pașii implementării proiectului vizează în principal structurarea camerelor pentru o mai bună separare a pisicilor, achiziționarea unui aparat pentru dezinfectarea aerului, care să reducă numărul bacteriilor și virusurilor din adăpost, a unui dezumidificator capabil să ofere o calitate a aerului ridicată, dispunerea unui mobilier modular cu scopul de a suplimenta numărul de locuri pentru dormit, dar și realizarea unui ansamblu de joacă. Ne dorim ca pe parcursul șederii în adăpostul nostru, pisicile să aibă parte de întreaga experiență a ceea ce înseamnă „acasă”, iar tranziția către un nou cămin să se realizeze cât mai facil posibil”, spun reprezentanții asociației.

Proiectul celor de la Asociația PAN are în vedere două linii de intervenție: modernizarea și adaptarea structurilor adăpostului  și îmbunătățirea generală a condițiilor igienico-sanitare, pentru a găzdui animalele de companie abandonate, contracarând astfel fenomenul pisicilor fără stăpân. Asociația, alături de alte astfel de organizații non-guvernamentale, întreprind activități esențiale pentru a garanta bunăstarea pisicilor fără stăpân. Datorită acestor resurse care vor face posibilă modernizarea unității și o vor face mai sigură din punct de vedere igienico-sanitar, membrii asociației își  vor putea continua campaniile într-un  mod mai eficient.

Despre Asociația PAN

Asociația PAN este o organizație non-guvernamentală din Sibiu, înființată în anul 2013, preocupată de bunăstarea animalelor. ONG-ul se axează pe îngrijirea lor într-un centru, dar și încurajarea adopțiilor animalelor găsite pe stradă.

Până în prezent, Asociația PAN a reușit să salveze atât câini, cât și pisici, să desfășoare cu success campanii de sterilizare și să găsească familii iubitoare și calde pentru animalele care au ajuns sub tutela ei. O parte din animăluțele salvate de Asociația PAN au ajuns și în străinătate, în țări precum Marea Britanie și Germania.

Asociația își desfășoară activitatea pornind de la scopuri bine stabilite printre care se numără promovarea ideii de protectie, salvare şi îngrijire a animalelor domestice abandonate, conştientizarea responsabilităţii persoanelor deţinătoare sau răspunzătoare de animale referitor la respectarea cerinţelor caracteristice speciei acestora, prevenirea abuzului, chinuirii, maltratării animalelor, îngrijirea animalelor domestice abandonate şi darea lor în adopţie responsabilă.

”Cifrele anului 2022 vorbesc de la sine atunci când vine vorba despre eficacitatea adăpostului: 148 de pisici preluate, 88 de adopții, 473 de pisici promovate pe social media, 161 de pisici castrate/sterilizate. În momentul de față, asociația caută atât ajutor financiar (în special, donații), cât și ajutor uman: voluntari care să contribuie la o creștere a cifrelor raportate în 2022. Se dorește ca anul 2023 să aducă și mai multe reușite, dar și mai multe familii pentru prietenii noștri mustăcioși”, explică reprezentanții asociației.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*