Premiile Oscar. „Oppenheimer” obține șapte premii, inclusiv pentru cel mai bun film. Lista câștigătorilor

„Oppenheimer”, drama despre fabricarea primei bombe atomice, în regia lui Christopher Nolan, a câștigat 7 premii Oscar, printre care şi cel pentru cel mai bun film, în cadrul celei de-a 96-a ediții a premiilor Oscar, desfăşurată duminică seară la Hollywood.

Actorul irlandez Cillian Murphy a câştigat premiul pentru cea mai bună interpretare masculină în rolul fizicianului J. Robert Oppenheimer, considerat părintele bombei atomice. Regizorul filmului „Oppenheimer”, Christopher Nolan, a câştigat premiul pentru regie, conform Agerpres.

„Am făcut un film despre un om care a creat bomba atomică şi, de bine sau de rău, trăim în lumea lui Oppenheimer. Aşa că aş dori să dedic acest premiu celor care luptă pentru pace din întreaga lume”, a declarat Cillian Murphy după ce a primit trofeul.

O dramă de 3 ore despre ştiinţă, politică şi responsabilitate morală, „Oppenheimer” s-a dovedit a fi şi un neaşteptat succes de casă, adunând încasări de 953,8 milioane de dolari dar şi laudele criticilor.

„Oppenheimer” este primul film în regia lui Christopher Nolan care se impune la categoria cel mai bun film, categoria regină a Oscarurilor. Nolan este cunoscut pentru producţii precum trilogia „The Dark Knight”, „Inception” sau „Memento”. În discursul său de acceptare a premiului Nolan a remarcat că industria filmului este veche de mai bine de un secol şi încă evoluează. „Să ştiu că pentru voi şi eu sunt o parte însemnată a acestei lumi înseamnă totul pentru mine” a spus el.

Câştigătorii au fost aleşi prin vot de cei aproximativ 10.500 de membri ai Academiei Americane de Film.

„Barbie”, încasări de 2,4 miliarde de dolari

După ce anul 2023 a fost marcat de grevele actorilor şi scenariştilor, premiile Oscar au oferit Hollywoodului şansa de a celebra două succese mondiale. „Oppenheimer” şi aventura feministă a păpuşii „Barbie”, o altă peliculă nominalizată la categoria cel mai bun film, au adus încasări combinate de 2,4 miliarde de dolari, într-o bătălie estivală la box-office supranumită „Barbenheimer”.

„Barbie” a părăsit cursa pentru Oscar învinsă, dar având totuşi un Oscar drept premiu de consolare. Billie Eilish şi Finneas O’Connell au câştigat premiul pentru cântec original cu balada „What Was I Made For?”. Billie Eilish a interpretat de altfel această piesă pe scena galei Oscar.

Interpretul lui Ken din „Barbie”, Ryan Gosling, şi-a făcut apariţia îmbrăcat cu un costum roz aprins, mănuşi şi pălărie de cowboy pentru a interpreta balada rock „I’m Just Ken”, înconjurat de dansatori îmbrăcaţi în negru.

Printre momentele importante ale ceremoniei s-a numărat şi apelul la pace în Fâşia Gaza lansat de regizorul dramei despre Holocaust „The Zone of Interest”, Jonathan Glazer. „Toate alegerile noastre au fost făcute pentru a reflecta şi a confrunta ceea ce se întâmplă în prezent, şi nu pentru a spune uite de ce erau în stare atunci. Mai bine ne uităm la ceea ce se întâmplă acum. Filmul nostru arată unde poate duce dezumanizarea”, a susţinut Glazer în discursul prin care a acceptat premiul Oscar pentru cel mai bun film internaţional.

Gazda şi producătorul de talk-show Jimmy Kimmel a revenit pentru a patra oară în postura de amfitrion pentru a prezenta cele mai importante distincţii ale industriei cinematografice. El a lăudat filmul „Barbie” pentru că „a transformat o păpuşă de plastic care nu mai plăcea nimănui” într-un simbol al mişcării feministe. Înainte de acest film „aveam o şansă mai mare ca soţia mea să-i cumpere fiicei noastre un pachet de Marlboro decât o păpuşă Barbie”, a glumit el în deschiderea galei ce a fost transmisă live de reţeaua americană ABC.

De asemenea, Jimmy Kimmel s-a plâns că unele dintre filmele aflate anul acesta în cursa pentru Oscar sunt prea lungi, făcând referire în special la producţia de 3 ore şi jumătate a lui Martin Scorsese, „Killer of the Flower Moon”, despre membrii tribului amerindian Osage ce au fost ucişi în Oklahoma anilor 1920.

Lista completă a premiilor

– Cel mai bun film: „Oppenheimer”
– Actor în rol principal: Cillian Murphy, „Oppenheimer”
– Actriţă în rol principal: Emma Stone, „Poor Things”
– Regie: Christopher Nolan, „Oppenheimer”
– Actor în rol secundar: Robert Downey Jr., „Oppenheimer”
– Actriţă în rol secundar: Da’Vine Joy Randolph, „The Holdovers”
– Scenariu adaptare: „American Fiction” (Cord Jefferson)
– Scenariu original: „Anatomy of a Fall” (Justine Triet şi Arthur Harari)
– Animaţie/lungmetraj – „The Boy and the Heron” (producători Hayao Miyazaki şi Toshio Suzuki)
– Animaţie/scurtmetraj „War is Over! Inspired by the Music of John & Yoko” (Dave Mullins şi Brad Booker)
– Film internaţional: „The Zone of Interest” – Marea Britanie
– Documentar/lungmetraj: „20 Days in Mariupol” (Mstyslav Chernov, Michelle Mizner şi Raney Aronson-Rath)
– Documentar/scurtmetraj: „The Last Repair Shop” (Ben Proudfoot şi Kris Bowers)
– Coloană sonoră: „Oppenheimer” (Ludwig Göransson)
– Cântec original: „What Was I Made For?”, „Barbie” (Billie Eilish şi Finneas O’Connell)
– Sunet: „The Zone of Interest” (Tarn Willers şi Johnnie Burn)
– Design de producţie: „Poor Things” (James Price, Shona Heath, Zsuzsa Mihalek)
– Film/scurtmetraj: „The Wonderful Story of Henry Sugar” (Wes Anderson şi Steven Rales)
– Imagine: „Oppenheimer” (Hoyte van Hoytema)
– Machiaj: „Poor Things” (Nadia Stacey, Mark Coulier şi Josh Weston)
– Costume: „Poor Things” (Holly Waddington)
– Efecte speciale: „Godzilla Minus One” (Takashi Yamazaki, Kiyoko Shibuya, Masaki Takahashi şi Tatsuji Nojima)
– Montaj: „Oppenheimer” (Mary Milliken şi Jonathan Oatis).

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*