Premieră națională. Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj este primul din România cu autobuz 100% electric și care este destinat transferului pasagerilor la aeronave.
Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj a prezentat, joi, 19 decembrie, în cadrul unei conferințe de presă, cel mai nou echipament intrat în dotare, un autobuz electric pentru transferul pasagerilor la aeronave.
Noul autobuz de tip BYD 100% electric dispune de o baterie cu o capacitate de 340 kW care asigură, la o încărcare completă, o autonomie de 240 km, susținută și de un sistem de frânare regenerativă. Pentru încărcarea bateriei, Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj dispune de o stație de încărcare proprie.
Comparativ cu autobuzele cu motor termic, cel electric are un design modern, sisteme performante de climatizare și dotări interioare care vor crește confortul pasagerilor. Este proiectat cu 6 uși de acces (3 pe partea dreaptă și 3 pe partea stângă), cu un sistem de suspensie pneumatică, care permite înclinarea autobuzului, cu rampe, ceea ce facilitează accesul pasagerilor, inclusiv a celor cu mobilitate redusă. Capacitatea maximă de transport este de 110 pasageri.
Noul echipament electric reprezintă un pas important în demersurile pe care Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj le face în ceea ce privește reducerea emisiilor de carbon și tranziția spre un transport nepoluant.
„Este un eveniment important pentru Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj, primul autobuz electric pe un aeroport din România. Este cu atât mai important cu cât Aeroportul Cluj s-a angajat, ca și celelalte aeroporturi europene, ca până în 2050 să avem zero emisii de carbon. Aeroportul și consiliul de administrație a decis că pe aeroportul nostru vor fi doar echipamente electrice, un pas foarte important pentru reducerea emisiilor de carbon. Este un autobuz nou, care sporește confortul pasagerilor. A fost produs de către firma BYD, le mulțumim pentru efortul făcut. Este un autobuz pentru aeroport, noi la Cluj avem un standard pentru transportul aeroportuar care este respectat. Înțeleg că este singurul autobuz produs cu uși pe ambele părți de către această companie”, a declarat David Ciceo, directorul Aeroportului Cluj.
4,4 milioane de lei pentru autobuzul electric
Valoarea acestui autobuz electric este de 4,4 milioane de lei.
„Este un autobuz 100% electric, are și un preț destul de mare, 4,4 milioane de lei, dar, după cum vedem, vom face o economie în ce privește costul carburantului. Dacă acum, la un autobuz Cobus, costul este de circa 35 de lei pe oră, vom avea costul energiei electrice de doar 13 lei pe oră. Autobuzul are o autonomie de deplasare de aproximativ 240 de kilometri la o încărcare completă și are foarte multe facilități: display multifuncțional, soft de bord și dotări moderne, sistem de supraveghere video, sistem de frânare generativă, toate aceste facilități vor contribui la experiența pasagerului. Pe lângă avantajul legat de consumul de carburant, cel mai important în acest moment este că are zero emisii de carbon, care este scopul nostru final. Are o capacitate de transport mai mare decât autobuzele pe care le avem în prezent, accesibilitate facilă și confort sporit”, a declarat David Ciceo.
Autobuzul a venit din China și respectă toate standardele aeroportuare internaționale.
„Suntem fericiți și onorați că ne aflăm aici. Acest eveniment marchează ducerea la bun sfârșit a unui contract care vizează livrarea primului autobuz electric destinat transportului aeroportuar, este o premieră națională și europeană. Autobuzul pe care l-am livrat este model K10B, este un echipament proiectat și construit în integralitate de producătorul chinez BYD, cel mai mare producător de autobuze electrice la nivel mondial. Autobuzul este echipat cu un pachet de baterii de tracțiune de 348 de kilowați, marcă BYD. Tot ce înseamnă sistem de tracțiune, puntea motoare spate, inclusiv motoarele sunt tot BYD. Autobuzul este în dotarea aeroportului din Shanghai, sunt câteva zeci e unități care deja operează acolo. Este un echipament care respectă toate standardele aeroportuare internaționale. Are o capacitate de transport de 110 călători, din care 10 sunt pe scaune. Este echipat cu toate sistemele de confort și de supraveghere a pasagerilor, sistem de climatizare, sistem de încălzire, facilități pentru accesul persoanelor cu dizabilități, sistem de îngenunchere pe ambele părți pentru acces mai ușor. Autobuzul are o autonomie de funcționare de minimum 10 ore de funcționare continuă cu toate sistemele funcționale la capacitate maximă”, a transmis un reprezentant al firmei.
„Aeroportul Cluj își respectă angajamentele legate de reducerea emisiilor de carbon”
„Acest proiect este o realizare deosebit de importantă și demonstrează încă o dată faptul că Aeroportul Internațional Cluj își respectă angajamentele legate de reducerea emisiilor de carbon. Ținând cont de evoluția industriei aviației civile și nu numai, suntem deschiși în permanență pentru modernizare și pentru a îmbunătăți serviciile pe care le oferim pasagerilor.
Încheiem anul 2024 cu aproximativ 3.240.000 de pasageri, cu realizări semnificative în ceea ce privește dezvoltarea infrastructurii, iar pentru 2025 ne propunem să continuăm investițiile și să ne menținem poziția de primul aeroport regional al țării”, a adăugat Viorel Federiga, Președintele Consiliului de Administrație.
În 2024, de pe Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj, au fost operate zboruri charter și regulate spre 45 de destinații din 20 de țări, iar în anul 2025 de pe Aeroportul Cluj vor opera două noi companii aeriene, AnimaWings spre București și AirBaltic spre Riga.