Premiera lunii martie la TNRS: „Scandal în culise”

Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu oferă publicului o premieră deosebită cu prilejul zilei de 1 Martie, comedia „Scandal în culise” după Michael Frayn, regia Andrei și Andreea Grosu.

foto: TNRS

Regizorii Andrei și Andreea Grosu ne oferă un spectacol incitant, care dezvăluie cu umor incisiv fragilitatea relațiilor interumane. Totul devine o catastrofă hilară, care sondează la vedere mecanismele teatrale, spre deliciul spectatorilor ce asistă la scandalul din culise.

În distribuția spectacolului sunt actorii TNRS Ofelia Popii, Ali Deac, Marius Turdeanu, Gabriela Pîrlițeanu, Andrei Gîlcescu, Arina Trif, Antonia Dobocan, Alexandru Malaicu și Adrian Neacșu.

Actorii repetă de zor pentru o comedie spumoasă: Jos textila! Dar nu reușesc să țină minte replicile, textul este îndoielnic, iar mișcările pe scenă un dezastru. Și cum ziua premierei se apropie, regizorul este din ce în ce mai panicat. În plus, tot acest joc de-a teatrul riscă să dezvăluie noi pasiuni care ar putea periclita până și viața de dincolo de confortul scenei. Unde începe și unde se termină comedia?

Avanpremiera spectacolului este programată în 29 februarie, ora 19:00, iar premiera în 1 martie, ora 19:00, la Sala Mare a TNRS.

Despre spectacolul SCANDAL ÎN CULISE

După: Michael Frayn

Regia: Andrei și Andreea Grosu

Traducerea: Adrian Nicolae

Scenografia: Vladimir Turturica

Muzica originală: Mihai Dobre

Asistent costume: Bogdan Dobre

Sufleur și asistent regie: Sanda Anastasof

Regizor tehnic: Ștefan Bucsa

Manager proiect: Claudia Maior

Distribuția:

Dotty Otley: Ofelia Popii

Lloyd Dallas: Ali Deac

Garry Lejeune: Marius Turdeanu

Brooke Ashton: Gabriela Pîrlițeanu

Frederick Fellowes: Andrei Gîlcescu

Belinda Blair: Arina Trif

Poppy Norton-Taylor: Antonia Dobocan

Tim Allgood: Alexandru Malaicu

Selsdon Mowbray: Adrian Neacșu

 

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*