Premieră la Compartimentul de terapie intensivă neonatală din cadrul Secției Clinice Neonatologie de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu

Compartimentul de terapie intensivă neonatală din cadrul Secției Clinice Neonatologie a Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu a fost conectat la rețeaua națională de telemedicină prin programul „Fondul Viață pentru Nou-Născuți”, inițiat de Fundatia Vodafone Romania.

Foto: S.C.J.U.Sibiu

Aceasta este a doua dintre cele 17 secții de terapie intensivă neonatală de nivel III ce vor fi incluse în rețeaua națională de telemedicină. Această etapă a programului este finanțată cu 250.000 de euro de Fundația Vodafone România și derulată de ACV Romania/ Asociatia Cristi Vasiliu.

Foto: S.C.J.U.Sibiu

Prin intermediul sistemului de telemedicină, medicii:

Pot conecta rapid cu specialiști din alte unități sanitare aflate în țară sau străinătate;

Pot transmite date medicale securizate;

Pot dezbate un diagnostic și cere o a doua opinie;

Pot decide dacă pacientul trebuie transferat la o unitate de rang superior sau poate fi tratat în secția în care se află.

Foto: S.C.J.U.Sibiu

„Implicarea ONG-urilor și a comunității a fost și este încă vitală pentru progresul neonatologiei în România. Iar noi, profesioniștii, nu putem decât să mulțumim” a declarat Dr. Maria Livia Ognean, medic șef Secția Clincă Neonatologie.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*