Premieră europeană. Noaptea Muzeelor la Sate, un eveniment inedit ce valorifică patrimoniul cultural din spațiul rural românesc

Un eveniment unic în România, Noaptea Muzeelor la Sate, ce include programe culturale desfășurate în spațiile cu valoare istorică din satele românești, va debuta în această toamnă, scrie Monitorul de Cluj.

Sursa foto: Primăria comunei Rășinari

Reţeaua Naţională a Muzeelor din România (RNMR) anunţă organizarea în premieră a evenimentului Noaptea Muzeelor la Sate. Această acţiune unică în Europa, derivată din evenimentul european Noaptea Muzeelor se va desfăşura pe 2 septembrie şi va propune publicului activări culturale şi programe educative în diverse spaţii cu valoare istorică şi de patrimoniu din satele şi comunele României.

„Inaugurăm o marcă ce nu a văzut Europa! La Nocturna Muzeală Rurală pot participa muzeele și casele memoriale aflate în subordinea unor muzee de stat, colecțiile și muzeele private, bisericile fortificate, colecțiile muzeale mănăstirești, palatele, castelele, cetățile, reședințele nobiliare și orice obiectiv de patrimoniu imobil, situri arheologice deschise publicului, toate aflate în zonele rurale ale țării”, semnalează reprezentanții RMNR.

Entităţile care doresc să participe, se pot înscrie în perioada 22 iunie – 25 iulie 2023, potrivit calendarului anunțat de Reţeaua Naţională a Muzeelor din România.

Cu ocazia acestui eveniment se va lansa şi un kit pedagogic ce va fi pus gratuit la dispoziţia participanţilor interesaţi în organizarea de programe educative pentru copiii şi tinerii din satele şi comunele ţării.

„Vom lansa și un kit pedagogic, mai exact un pachet complet care conține fișe de programe educative, instrumente și resurse pentru implementarea lor, ce va fi pus gratuit la dispoziția participanților interesați în organizarea de programe educative pentru copiii și tinerii din satele și comunele țării. Recomandăm includerea acestor ateliere pentru copii în programul oferit cu ocazia acestui eveniment”, transmit inițiatorii proiectului.

În cadrul ediției din acest an a Nopții Muzeelor, au fost 618.346 de vizitatori în toată țara.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*