Prefectul, în vizită de lucru la Direcția Județeană de Mediu: „Interesul cetățeanului este principalul meu obiectiv!”

Prefectul județului a efectuat o primă vizită de lucru în afara Instituției Prefectului, la Direcția Județeană de Mediu, unde a participat la ședința Comitetului de Avizare Tehnică. Vizita a avut ca scop cunoașterea directă a activității instituției, a provocărilor cu care aceasta se confruntă, precum și a problemelor din teren și a modului în care sunt gestionate aspectele care privesc comunitatea.

(Redacția)

Potrivit mesajului transmis de prefect, întâlnirea face parte dintr-o abordare administrativă bazată pe dialog, transparență și colaborare între instituțiile publice, administrația locală, mediul economic și cetățeni.

„Cred că rolul prefectului nu este doar acela de a coordona și monitoriza activitatea instituțiilor din teritoriu, ci și de a fi prezent, de a asculta, de a înțelege problemele și de a contribui la găsirea soluțiilor”, a transmis acesta.

Acesta își dorește o Instituție a Prefectului deschisă dialogului și colaborării, care să faciliteze legătura dintre instituțiile centrale, administrația publică locală, mediul economic și cetățeni.

„Dincolo de proceduri, atribuții și instituții, trebuie să nu pierdem niciodată din vedere esențialul: în centrul tuturor deciziilor și acțiunilor noastre trebuie să se afle cetățeanul și interesul său”, a mai transmis prefectul.