Praf de beat, un sibian la volan a „parcat” într-o conductă de gaz

Un sibian de 32 de ani a fost rănit și a ajuns la spital după ce a lovit o conductă de gaz în timp ce conducea beat.

FOTO: arhivă Mesagerul de Sibiu

Accidentul a avut loc noaptea trcută, pe Calea Turnișorului din municipiul Sibiu.

Sibianul în vârstă de 32 de ani a pierdut controlul direcției de deplasare, a pătruns pe trotuar și apoi a acroșat conducta de gaz a trei imobile, spune Poliția.

Șoferul a suferit răni ușoare și a fost transportat la spital de către polițiștii rutieri întrucât a refuzat transportul cu echipajul medical.

Pompierii au asigurat măsurile de protecție și securitate la incendiu, obturând țeava de gaz până la sosirea echipajelor tehnice de la operatorul de gaze și electricitate, întrucât țeava de gaz a fost ruptă.

Șoferul a fost dus la UPU Sibiu de echipajul IPJ, întrucât avea tulburări de comportament și a refuzat transportul cu echipajul SMURD, conform ISU.

Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 1,20 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Se fac cercetări în cadrul unui dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, respectiv conducere sub influența alcoolului.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*