Povești de peste 300 de ani, descoperite de copii la Casa Episcopală din Rășinari. Ghid: „Cred că sunt locuri pe care nu este suficient doar să le vezi”

Casa Episcopală din Rășinari, una dintre cele mai importante clădiri istorice ale localității, își deschide din nou porțile pentru vizitatori. Construită în anul 1710 și considerată cea mai veche locuință păstrată din Rășinari, păstrează între zidurile sale povești de mai bine de trei secole. Printre cei care au trecut pragul casei s-a numărat și un grup de copii din cadrul Școlii de Vară organizate prin programul „Anii Drumeției”, însoțiți de ghidul Nicoleta Ocneriu.

(Maria-Antonia OANA)

Sursă foto: Nicoleta Ocneriu

Casa Episcopală are o istorie aparte, deoarece între anii 1761 și 1795 au locuit episcopii ortodocși ai Transilvaniei, iar din 1772 clădirea a găzduit și Protopopiatul Ortodox al Rășinariului. Astăzi, în cele trei camere ale casei funcționează Muzeul Parohiei Ortodoxe Rășinari.

Vizitatorii pot vedea icoane pe lemn și pe sticlă, cărți vechi, manuscrise, fotografii și tablouri care surprind chipuri și momente din trecutul comunității, dar și obiecte de cult. Printre piesele care atrag atenția se află și vechiul altar, Sfânta Masă, precum și cădelnițe și alte obiecte folosite în viața bisericească.

Sursă foto: Nicoleta Ocneriu

„Casa Episcopală se va deschide mâine, în intervalul 16:00–20:00. Dacă sunt oameni interesați să ne viziteze, suntem dispuși să deschidem și să le prezentăm acest loc cu o istorie deosebită”, spune crâsnicul Bucurel Stan.

Potrivit acestuia, muzeul a fost amenajat pentru a păstra și pune în valoare obiectele care spun povestea comunității. „În această casă au locuit patru episcopi, iar astăzi am amenajat aici un muzeu. Avem Sfânta Masă, așa cum era în altarul bisericii, piese vechi de cult, cădelnițe, cărți și alte obiecte. Casa datează din 1710”, explică Bucurel Stan.

Vizita a fost o ocazie pentru cei mici să descopere istoria locului într-un mod mai puțin formal, direct printre obiectele și mărturiile păstrate în muzeu.

„Vizita la Muzeul Episcopal Ortodox din Rășinari a fost o experiență foarte frumoasă, atât pentru copii, cât și pentru mine, ca ghid. Este un loc care vorbește despre mult mai mult decât istoria bisericii. Vorbește despre identitate, continuitate și spiritualitate, despre Mărginimea Sibiului și despre efortul generațiilor de a-și păstra credința, cultura și rădăcinile și de a le duce mai departe. Copiii au fost extraordinar de curioși. Au descoperit cărțile bisericești vechi, au vrut să afle despre literele chirilice și au remarcat chiar și acel „miros de vechi” care parcă te introduce și mai mult în atmosfera locului. Am avut bucuria să intrăm și la școala de pictură, unde au văzut cum se pictează pe sticla și au ascultat poveștile copiilor care fac asta. Ca ghid, cred că sunt locuri pe care nu este suficient doar să le vezi. Trebuie să le înțelegi povestea. Iar Muzeul Episcopal Ortodox din Rășinari este un astfel de loc: o mică parte din memoria unei comunități și a generațiilor care au păstrat-o vie până astăzi”, a transmis ghidul Nicoleta Ocneriu.

Sursă foto: Nicoleta Ocneriu

O parte importantă a activităților desfășurate aici este legată de pictura religioasă pe sticlă. În perioada iulie–septembrie se desfășoară activități ale Cercului de Pictură, o tradiție care are deja 31 de ani. În cadrul acestora, vizitatorii pot afla cum se realizează o icoană pe sticlă și pot descoperi tehnicile tradiționale folosite de pictorii rășinăreni încă din secolul al XVIII-lea.

Casa Episcopală va fi deschisă de Noaptea Muzeelor la Sate, iar cei care îi trec pragul vor avea ocazia să vadă o parte din patrimoniul religios și cultural al Rășinariului.