Vine din Ciad, țară căreia i se mai spune „inima moartă a Africii” din cauza climatului deșertic, unde cu greu viața își face loc, fie că este vorba despre oameni, animale sau plante. Până în urmă cu doi ani, Ahmat Oumar Maki a crescut capre și vaci în Gureda, cunoscând greutățile vieții crescătorilor de animale dintr-o țară din care două treimi sunt acoperite de Deșertul Sahara, așa începe un nou reportaj din seria Oameni și Locuri de Poveste, al Consiliului Județean Sibiu.
Foto: Consiliul Județean Sibiu
„Pe tânărul ciadian în vârstă de 26 de ani l-am întâlnit la o aruncătură de băț de centrul Sibiului. Se numără printre studenții specializării „Psihologie” ai Facultății de Științe Socio-Umane din Sibiu, aflați în practică la Centrul de zi de recuperare a copilului cu dizabilități „Răzvana” de pe strada Bastionului. Este înalt și zvelt, aidoma unui baschetbalist. Zâmbește larg atunci când îl întreb ce face: „Învățăm culorile și să numărăm”.
Are dreptate, întrucât asistă la ședințele de logopedie ale copiilor cu tulburări din spectrul autismului.
Ahmat are șase frați, iar tatăl i-a fost ucis în timpul confruntărilor militare interne din țara africană. „Am fost crescuți doar de mamă, la mica fermă a familiei. Trebuia să o ajutăm pentru a avea mâncare pe masă.”
Foto: Consiliul Județean Sibiu
Tânărul a realizat că educația ar putea fi calea spre un trai mai ușor: „Am fost cel mai bun elev din regiunea noastră și, la finalul liceului, trebuia să primesc o bursă de studiu la Universitatea Tehnică din capitala N’Djamena. Din păcate, au fost făcute unele aranjamente, iar bursa i-a fost atribuită chiar celui mai bun prieten al meu. A fost o lovitură grea, însă am preferat să nu stric prietenia, chiar dacă profesorii și toți cunoscuții mei știau că am fost nedreptățit.”
A urmat un an și jumătate de căutări: „Existau unele burse de studiu în Turcia, unde se deconta doar jumătate din costuri. Erau altele în Canada, însă acolo trebuia să plătesc totul, iar familia mea nu își permitea acest lucru.”
Foto: Consiliul Județean Sibiu
Șansa i-a zâmbit… românește: „Până la urmă, am avut norocul să obțin o bursă de studiu în România. În decembrie 2023 am cunoscut în premieră iarna și Sibiul.”
Ahmat vorbește limba română surprinzător de bine. A învățat-o în spatele tejghelei. „Aveam nevoie de bani și m-am angajat la un restaurant fast-food din Sibiu. Știu limba franceză, așa că multe cuvinte îmi erau cunoscute. Cred că 80% din limba română am învățat-o la muncă, de la colegi și clienți, iar 20% la școală, de la profesori.”
Tânărul se consideră norocos și crede că și sibienii ar trebui să se privească în același fel: „Aveți multă natură, apă din belșug, pace și locuri de muncă. Sunt și multe spitale aici, în Sibiu, cu servicii de bază bune și gratuite. În țara mea, femeile mor alături de copiii pe care urmează să-i nască, din cauză că spitalele sunt la mare distanță, iar drumurile sunt aproape impracticabile.”
Foto: Consiliul Județean Sibiu
În centrul destinat recuperării copiilor cu deficiențe, soarele blând intră prin ferestrele înalte. Din curte răzbat vocile micuților pacienți, împletindu-se cu cele ale elevilor de la Colegiul „Octavian Goga”, aflat peste drum. Este o normalitate la care Ahmat nu a îndrăznit, până nu demult, să viseze.
„Vreau să rămân aici, în Sibiu, și să profesez ca psiholog clinician. În Ciad, oamenii cu probleme psihice sunt duși la șamani sau preot, nu la doctor. Lipsa educației îi face reticenți față de medici. Este o realitate tristă.”
Chiar dacă se află la mii de kilometri distanță de familia sa, Ahmat nu i-a uitat pe cei dragi. „Le trimit din banii pe care îi câștig. Aici, un burger cu carne de pui costă șapte lei. În Africa, cu acești bani poți mânca o masă la restaurant.”
Este imposibil să nu începi să faci paralele între ceea ce avem aici, în județul nostru, și locul din care provine tânărul african. Încerci să găsești asemănări și, în afara drapelului național al Ciadului, identic cu cel al României, doar dorul pentru cei dragi este la fel.
Foto: Consiliul Județean Sibiu
Ahmat a luat decizia de a-și găsi un rost în noua viață pe care o trăiește în Sibiu. Vrea să fie psiholog departe de țara în care s-a născut, unde șamanii și preoții au întâietate în fața medicilor.
Educația i-a fost cea mai bună viză în pașaportul vieții, aducându-l aici, în județul Sibiu, cel cu oameni și locuri de poveste”.
