Porțile se deschid pentru seniorii Sibiului: trei zile de socializare, bucurie și comunitate

Centrul Social Catedral „Sfânta Treime” îi invită pe sibieni, în perioada 28-30 septembrie, la Zilele Porților Deschise. Timp de trei zile, vizitatorii vor putea descoperi activitățile dedicate vârstnicilor, spațiile centrului și poveștile celor care au găsit aici un loc în care să fie activi și conectați la comunitate.

sursa foto: motropolia-ardealului.ro

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, Centrul Social Catedral „Sfânta Treime” organizează, între 28 și 30 septembrie, Zilele Porților Deschise.

Evenimentul va debuta luni, 28 septembrie, de la ora 12:00, la sediul centrului de pe strada Xenopol nr. 32, în prezența pr. lect. univ. dr. Cristian Vaida, vicar mitropolitan.

sursa foto: motropolia-ardealului.ro

Un loc în care seniorii rămân activi

Timp de trei zile, între orele 10:00 și 15:00, sibienii sunt invitați să treacă pragul centrului și să descopere activitățile prin care seniorii sunt încurajați să socializeze, să își petreacă timpul liber într-un mod plăcut și să rămână implicați în viața comunității.

Vizitatorii vor putea afla mai multe și despre serviciile sociale oferite de Arhiepiscopia Sibiului, inclusiv cele destinate seniorilor și persoanelor cu dizabilități, precum și despre componenta socială a Cantinei „Sfântul Stelian”.

sursa foto: motropolia-ardealului.ro

Expoziție cu lucrările seniorilor

Unul dintre punctele de atracție ale evenimentului va fi expoziția cu lucrări realizate de seniorii centrului. Fiecare lucrare spune, în felul său, povestea unui loc în care oamenii se întâlnesc, creează și se bucură de timpul petrecut împreună.

„Timp de trei zile, sibienii sunt așteptați să treacă pragul centrului și să descopere serviciile sociale oferite de Arhiepiscopia Sibiului. Vă invităm să vedeți cum se desfășoară activitățile noastre de zi cu zi și să admirați o expoziție cu lucrări realizate de seniori”, a transmis Irina Andrei, coordonatorul Centrului Social Catedral „Sfânta Treime”.

Aceasta subliniază că inițiativa urmărește să îi ajute pe seniori să rămână activi și implicați în comunitate, alături de personalul centrului și voluntari.

Accesul la Zilele Porților Deschise se face prin curtea Catedralei Mitropolitane „Sfânta Treime” din Sibiu.