Pompierii sibieni sunt în doliu – FOTO

Pompierii sibieni sunt în doliu după trecerea în neființă a Colonelului (r) Florian Chioar, o figură emblematică în județ. De-a lungul celor peste 35 de ani de carieră militară, a dat dovadă de o dăruire excepțională și a contribuit semnificativ la evoluția pompierilor sibieni.

FOTO: ISU Sibiu

Astăzi pompierii militari sibieni sunt marcați de trecerea la cele veșnice a Colonelului (r) CHIOAR Florian, comandant al Grupului de Pompieri Sibiu în perioada 2001 – 2004 și Inspector Șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu în perioada 2004 – 2008.

Un om dedicat carierei militare și armei pompierilor, un lider respectat, care avut o contribuție semnificativă la evoluția pompierilor sibieni în cei peste 35 de ani de activitate.

Colonel (r) CHIOAR Florian s-a născut pe 20 iulie 1953 în satul Sângătin, comuna Apoldu de Jos, județul Sibiu. Cariera militară a începu-o de tânăr, în 1972, când a urmat cursurile Școlii Militare de Ofițeri de Pompieri de la Sibiu, iar în 1975, în urma absolvirii a primit primul grad militar de locotenent.

În cei 35 de ani de carieră militară a deținut următoarele funcții:

– 1975-1978 – comandant pluton la Școala de Ofițeri Pompieri Sibiu

– 1978-1979 – comandant pluton II la Grupul de Pompieri Sibiu

– 1979-1980 – locțiitor comandant companie și apoi promovat comandant companie

– 1980-1982 – student la Academia Militara- Facultatea de Arme Întrunite

– 1982-1988 – ofițer specialist I (operații) la Comandamentul Pompierilor

– 1988-2001 – șef de stat major la Grupul de Pompieri al județului Sibiu

– 2001-2004 – comandant al Grupului de Pompieri al județului Sibiu

– 2004-2008 – Inspector Șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu

De-a lungul carierei a fost recompensat pentru merite deosebite cu următoarele distincții:

– Medalia “ Meritul Militar” clasa a II-a 1981

– Medalia “ Meritul Militar” clasa I în 1986

– Ordinul “Meritul Militar” clasa a III-a 1995

– Ordinul “Meritul Militar” clasa a II-a 1995

– Semnul Onorific în Serviciul Armatei pentru ofițeri – 25 de ani de activitate

„Ne rugăm bunului Dumnezeu să îl aibă în pază, să îi lumineze drumul spre veșnicie și să îl odihnească în pace, iar pe cei pe care i-a părăsit să îi mângâie și să îi întărească”, a transmis ISU.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*