Pompierii sibieni au de astăzi o nouă autospecială și un post medical avansat

Parcul auto al ISU Sibiu este mai complex începând de astăzi, întrucât au intrat în dotarea pompierilor sibieni o nouă autospecială de stingere și un post medical avansat.

Foto: Facebook ISU Sibiu

Autospeciala de stingere are o capacitate de 4.000 de litri de apă și este destinată intervenției pentru stingerea incendiilor în mediul urban și rural, ce necesită cantități însemnate de substanțe stingătoare, punându-se accent pe deplasarea rapidă, realizarea în timp scurt a dispozitivului de intervenție și utilizarea apei cu randament ridicat de stingere. De asemenea autospeciala este dotată și cu modul de descarcerare.

Foto: Facebook ISU Sibiu

Postul Medical Avansat dispune de un cort de tratament și unul de triaj, sisteme de încălzire și răcire a corturilor, sisteme de iluminat exterior și interior, medicamente, materiale sanitare și echipamente necesare îngrijirii a 15-20 de pacienți, dintre care cel puțin 5 aflați în stare critică.

Foto: Facebook ISU Sibiu

„Reînnoirea parcului auto rămâne în continuare o prioritate având în vedere că serviciile oferite celor aflați în dificultate trebuie să se mențină la înalte standarde de calitate” au transmis reprezentanții ISU Sibiu.

Foto: Facebook ISU Sibiu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*