Pompierii acționează în forță împotriva vremii severe

Azi-noapte pompierii Sibieni au intervenit la intersecția străzilor Oituz cu Aleea Buia cu autospeciala de stingere pentru îndepărtarea unui gard care împrejmuia un șantier, panourile blocând accesul pe Aleea Buia.

FOTO: Mesagerul de Sibiu

De asemenea, în această dimineață s-a intervenit în Piața Unirii cu o autospecială de stingere și o autoscară pentru îndepărtarea unor elemente de fațada instabile.

A fost îndepărtat material lemnos de la un balcon pe o suprafața de 50 de mp.

Nu au fost înregistrate victime.

Codul portocaliu de intensificări susținute ale vântului și zăpadă viscolită în zona înaltă a Carpaților și vizibilitatea foarte redusă se menține până la ora 22.00.

În cazul manifestării fenomenelor prognozate, ISU recomandă:

Pentru evitarea unor blocaje din cauza condițiilor meteorologice, recomandăm conducătorilor auto care se deplasează în zone montane să se intereseze asupra condițiilor de drum, să aibă mașinile echipate corespunzător pentru zăpadă și să manifeste prudență maximă.

În situația manifestării vântului puternic, recomandăm populației să rămână în spații închise care le asigură protecția și să evite deplasarea în zone cu copaci, panouri publicitare sau stâlpi de electricitate care ar putea fi doborâți.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*