Pompier sibian trecut în rezervă. Timp de aproape trei decenii a stins incendii și a salvat vieți

Plutonier adjutant șef Bogdan Ioan, din cadrul Centrului Operațional al ISU Sibiu s-a retras din activitate. Colegii pompierii i-au transmis un mesaj emoționant.

Foto: ISU Sibiu
După aprope trei decenii de activitate, plutonier adjutant șef Bogdan Ioan, din cadrul ISU Sibiu a trecut în rezervă.
”Se spune că cele mai emoționante momente din viața unui militar sunt depunerea jurământului militar și trecerea în rezervă.
Astăzi n.r. – ieri), pentru colegul nostru, plutonier adjutant șef Bogdan Ioan a fost ultima zi de activitate, zi care a marcat trecerea sa în rezervă.
Și-a început activitatea în urmă cu aproape trei decenii când s-a încadrat ca subofițer operativ principal în cadrul Grupului de Pompieri Sibiu. Între 1998 și 1999 a fost șef gardă intervenție stingere participând la numeroase intervenții. Vreme de aproape 12 ani a activat ca subofițer în dispecerat, iar din 2010 până astăzi, și-a desfășurat activitatea în cadrul Centrului Operațional al ISU Sibiu.
În numele întregului colectiv al pompierilor sibieni, îți mulțumim pentru profesionalismul și devotamentul tău! Îți dorim să ai parte de multă sănătate, să te bucuri din plin de această nouă etapă din viață! Pensie lungă și frumoasă!”, i-au transmis colegii din cadrul ISU Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*