Polițiștii sibieni, cu ochii pe pietoni

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu desfășoară în această perioadă o serie de acțiuni dedicate protejării pietonilor – una dintre cele mai vulnerabile categorii de participanți la trafic.

Foto: IPJ Sibiu

În cursul anului 2024, traversarea neregulamentară a dus la producerea a 8 accidente grave de circulație, soldate cu decesul a 4 persoane şi rănirea gravă a altor 4 persoane, ceea ce reprezintă 10,12% din totalul accidentelor grave produse în județul Sibiu.

În perioada 22 – 24 aprilie a.c., peste 100 de pietoni au fost sancționați contravențional pentru abateri de la normele rutiere.

În același timp, polițiștii derulează și activități de informare și conștientizare a participanților la trafic cu privire la riscurile nerespectării  legislației rutiere și la costurile pe care un moment de neatenție și graba le pot genera.

Foto: IPJ Sibiu

Recomandările transmise de polițiști sunt clare și esențiale:

Traversați doar pe la trecerile pentru pietoni, semnalizate corespunzător;

Asigurați-vă temeinic înainte de a păși pe carosabil;

Evitați utilizarea telefoanelor mobile sau a căștilor atunci când traversați strada;

Purtați haine vizibile, mai ales în condiții de vizibilitate redusă;

Respectați indicațiile polițiștilor.

Astfel de activități vor continua și în perioada următoare, cu scopul creșterii gradului de siguranță în trafic a tuturor celor care circulă pe drumurile publice.