Polițiștii, pompierii și jandarmii la datorie în minivacanță

Prefectura Sibiu anunță că în contextul minivacanței din perioada 30 noiembrie – 3 decembrie a.c., ocazionată de sărbătoarea Sfântului Andrei precum și sărbătorirea Zilei Naționale a României – 1 Decembrie, polițiștii, jandarmii, pompierii sibieni precum și specialiști din cadrul Agenției Naționale Antidrog-Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Sibiu, vor fi la datorie pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică.

Foto: Arhivă

În perioada 30 noiembrie – 3 decembrie, polițiștii sibieni vor acționa zilnic pentru prevenirea şi combaterea evenimentelor care ar putea afecta liniştea cetăţenilor şi pentru a interveni atunci când sunt sesizaţi cu privire la comiterea unor fapte antisociale.

Polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, politie rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice, polițiști de la arme, explozivi şi substanțe periculoase şi luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu vor fi la datorie în perioada 30 noiembrie – 3 decembrie a.c., pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care ar putea afecta liniştea cetăţenilor, dar şi pentru a interveni atunci când sunt sesizaţi cu privire la comiterea unor fapte antisociale.

Polițiști rutieri și de ordine publică vor acţiona pe întreaga reţea de drumuri din județul Sibiu, pentru fluidizarea traficului rutier, dar și pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.

De asemenea, polițiștii de la poliţia transporturi vor asigura măsurile de ordine publică în trenurile de călători, în staţii şi triaje de cale ferată.

În contextul minivacanței ocazionate de Ziua Națională a României, la nivelul Inspectoratului de Jandarmi Județean Sibiu au fost dispuse măsurile necesare asigurării climatului de ordine și siguranță publică.

Foto: Arhivă

Începând de astăzi, echipaje de jandarmerie vor acționa în fiecare zi pentru siguranța dumneavoastră.

Jandarmii vor fi prezenți în zonele aglomerate, zonele unde se vor desfășura evenimentele publice și vor acorda o atenţie deosebită activităților de prevenire și combatere a faptelor antisociale.

Totodată, jandarmii montani vor fi prezenți în stațiunile Bâlea și Păltiniș, pe traseele turistice adiacente, pregătiţi pentru a interveni în sprijinul persoanelor aflate în dificultate.

Dacă ați ales ca destinație zona montană, pentru a evita producerea unor situații neplăcute, este necesar să respectați regulile de siguranță, să vă echipați corespunzător zonei montane, iar în cazul în care întâlniți animale sălbatice, nu vă apropiați de ele pentru a face fotografii sau pentru a le hrăni.

În contextul minivacanței de 30 noiembrie, dedicată Sfântului Apostol Andrei și Ziua Națională a României, care este sărbătorită pe 1 decembrie, peste 200 de pompieri sibieni sunt la datorie. 

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*