„Plimbările muzicale de la Cisnădioara” revin duminică

„Plimbările muzicale de la Cisnădioara” revin duminică, 12 iulie, cu două dintre cele patru concerte ale ediției din acest an. Evenimentul are loc în mica biserică evanghelică a satului.

Opt dintre muzicienii participanți ai stagiunii curente au mai fost deja cel puțin o dată oaspeți ai satului și ai micii sale biserici evanghelice, situată între casa parohială și vechea școală a localnicilor sași.

Cu toate acestea, ediția actuală din iulie și august a „Plimbărilor de la Cisnădioara” aduce cu sine doar în proporție de jumătate interpretări susținute de artiști care au mai concertat aici. În total, unsprezece muzicieni vor urca pe scenă pe parcursul a trei săptămâni, mereu duminica după-amiază.

Seria debutează pe 12 iulie cu ansamblul baroc „Transylvania” din Cluj-Napoca care va interpreta un program alcătuit exclusiv din lucrări semnate de Georg Philipp Telemann.

În comparație, cvartetul de coarde „Quadrivium”, tot din Cluj-Napoca, nu se limitează la data concertului din 19 iulie doar la muzica lui Wolfgang Amadeus Mozart. Lucrările lui Claude Debussy și Serghei Rahmaninov completează un program deosebit de atractiv mai ales pentru Cisnădioara și ascultătorii săi.

Penultimul concert, programat pentru 26 iulie, îi aparține lui Raul Răzvan Guțu, profesor de chitară clasică la Liceul de Artă din Sibiu. Artistul va interpreta un repertoriu ce cuprinde lucrări de la romantism până la creația contemporană, cu accente specifice spațiului iberic și latino-american.

În scopul închiderii seriei de concerte, organistul Volker Jaekel și virtuozul saxofonului Gert Anklam, ambii din Berlin, vor invita publicul din Cisnădioara într-un periplu muzical prin cinci sau chiar șase secole de istorie, demonstrând evoluția limbajului de la muzica barocului timpuriu până la jazz. Improvizațiile și mostrele de muzică de dans și divertisment de înaltă ținută artistică nu vor lipsi din program.

Toate cele patru concerte încep la ora 17.00. Donațiile pentru acoperirea cheltuielilor de organizare sunt mai mult decât binevenite, inclusiv pentru tradiționala servire de hencleș și cafea în curtea casei parohiale după fiecare concert.

Mai multe informații despre programul muzical sunt disponibile online, în limbile germană și română, pe site-ul michelsberger-spaziergaenge.evang.ro.