În luna aprilie, Primăria Sibiu, în parteneriat cu Muzeul Național Brukenthal și Complexul Național Muzeal ASTRA, a derulat primele activități în programul pentru educație și cultură “Școala la muzeu”.

Foto: Primăria Municipiului Sibiu
„Aproape 900 de elevi au vizitat unitățile din Muzeul Național Brukenthal și cele din Complexul Național Muzeal ASTRA. Îi încurajez pe profesori să acceseze acest program, în beneficiul educației elevilor, dar și pentru a cunoaște aceste două instituții culturale valoroase ale orașului nostru. Primăria Sibiu acoperă costul intrării la cele șapte muzee, acestea asigurând tururi ghidate și asistență de specialitate, pentru o experiență plăcută și utilă”, declară Astrid Fodor, primarul Municipiului Sibiu.

Foto: Primăria Municipiului Sibiu
Un număr de 441 de elevi de la 2 școli gimnaziale și 7 licee au vizitat Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului. Alți 435 de elevi de la 7 școli și 2 licee au vizitat Palatul Brukenthal, Muzeul de Istorie – Casa Altemberger, Muzeul de Istorie Naturală, Muzeul de Istoria Farmaciei, Muzeul de Artă Contemporană sau Muzeul de Istorie Cinegetică August von Spiess, acestea făcând parte din Muzeul Național Brukenthal.

Foto: Primăria Municipiului Sibiu
Până la finalul acestui an școlar, pot beneficia de acest program toți elevii care urmează cursurile claselor 0-12 în învățământul preuniversitar de stat, în orele de dirigenție, istorie sau în alte ore din curicula școlară.

Foto: Primăria Municipiului Sibiu
Primăria Sibiu a alocat 337.000 de lei pentru a asigura intrarea gratuită a elevilor în muzeele menționate mai sus. În baza parteneriatelor încheiate, cele două complexuri muzeale asigură tururi tematice ghidate și asistență din partea personalului specializat.

Foto: Primăria Municipiului Sibiu