Peste 85% din morții de COVID din ultima săptămână NU erau vaccinați

85,7% dintre persoanele decedate în urma infecției cu Covid-19, în săptămâna 17-23 erau nevaccinate, arată datele Institutului Național de Sănătate Publică. 38,9% din totalul cazurilor de Covid-19 au fost înregistrate în Cluj, București, Timiș, Constanța și Bihor.

Institutul Naţional de Sănătate Publică informează că, în săptămâna 17 – 23 ianuarie, 85,7% din decesele înregistrate au fost la persoane nevaccinate anti-COVID, notează Monitorul de Cluj.

Conform Raportului săptămânal de supraveghere, în săptămâna menţionată, 38,9% din cazurile de COVID au fost înregistrate în Bucureşti, Timiş, Cluj, Constanţa şi Bihor. 55,8% din cazurile confirmate au fost la persoane nevaccinate.

Dintre cei vaccinaţi care s-au îmbolnăvit, peste jumătate erau fie imediat după vaccinare, fie la mai mult de şase luni de la ultima doză.

În săptămâna 17 – 23 ianuarie, 25,3% din totalul deceselor au fost înregistrate în Bihor, Bacău, Galaţi, Mureş şi Suceava.

De la începutul pandemiei şi până în prezent, 85,9% din totalul deceselor au fost la persoane peste 60 ani, iar 54,4% din decese – la bărbaţi.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*