Peste 70 de sibieni și-au testat gratuit plămânii la standul Spitalului de Pneumoftiziologie, în cadrul Equilibrum Fest

Zeci de persoane au profitat de oportunitatea de a-și evalua gratuit funcția pulmonară în cadrul unei campanii organizate de Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu la Equilibrum Fest Summer. În doar două ore, echipa medicală a efectuat peste 70 de spirometrii, iar aproximativ 20% dintre participanți au fost îndrumați către investigații suplimentare sau consultații de specialitate.

sursa foto: Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu

Acțiunea a avut loc în cadrul festivalului Equilibrum Fest Summer, desfășurat în Parcul Sub Arini din Sibiu, și a reprezentat primul eveniment din seria dedicată marcării Zilei Mondiale a Cancerului Bronhopulmonar, celebrată anual la 1 august.

Participanții au beneficiat gratuit de evaluarea funcției pulmonare prin spirometrie, de recomandări pentru menținerea sănătății respiratorii și de informații privind importanța renunțării la fumat.

sursa foto: Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu

Aproximativ 20% dintre participanți, îndrumați către investigații suplimentare

Potrivit reprezentanților spitalului, rezultatele obținute au arătat că o parte dintre persoanele testate necesită evaluări suplimentare.

„Ne-am bucurat să vedem interesul oamenilor pentru sănătatea plămânilor și pentru această investigație simplă, dar extrem de utilă. Spirometria poate evidenția modificări ale funcției respiratorii înainte ca acestea să afecteze semnificativ calitatea vieții, motiv pentru care este recomandată în special fumătorilor, foștilor fumători și persoanelor care prezintă simptome respiratorii persistente. Mesajul nostru rămâne același: prevenția și prezentarea la medic încă de la primele semne de boală pot face diferența în evoluția multor afecțiuni pulmonare”, a declarat dr. Raul Oltean, medic rezident pneumolog în cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu.

În urma testărilor, aproximativ 20% dintre participanți au fost îndrumați către investigații suplimentare sau consultații de specialitate, ca urmare a rezultatelor obținute.

Seria evenimentelor dedicate sănătății respiratorii continuă

Reprezentanții Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu spun că acțiunea din cadrul Equilibrum Fest deschide o serie de evenimente menite să crească gradul de conștientizare privind prevenția, depistarea precoce și adoptarea unui stil de viață sănătos pentru menținerea sănătății respiratorii.

Unitatea sanitară, aflată sub autoritatea Consiliului Județean Sibiu, a transmis mulțumiri organizatorilor Equilibrum Fest pentru parteneriat și tuturor persoanelor care au ales să profite de această oportunitate de evaluare gratuită a funcției pulmonare.

sursa foto: Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu

sursa foto: Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu

sursa foto: Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu

sursa foto: Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu