În perioada 19–21 mai 2026, un număr de 4.167 de elevi din 163 de unități de învățământ din județul Sibiu participă la Evaluarea Națională pentru elevii clasei a IV-a. Probele încep zilnic la ora 10:00, moment în care sunt deschise plicurile sigilate care conțin subiectele multiplicate. Timpul de lucru pentru fiecare probă este de 60 de minute, calculat din momentul în care distribuirea subiectelor către elevi s-a încheiat.

Potrivit Ordinului Ministerului Educației nr. 6.405/23.09.2025 privind organizarea și desfășurarea Evaluărilor Naționale la finalul claselor a II-a, a IV-a și a VI-a, testările pentru elevii care au studiat în limba română sunt structurate în două probe:
- evaluarea competențelor de înțelegere a textului scris în limba română;
- evaluarea competențelor de matematică și științe ale naturii.
Pentru elevii aparținând minorităților naționale care au urmat cursurile în limba maternă, evaluarea include și o a treia probă, destinată verificării competențelor de înțelegere a textului scris în limba maternă. Totodată, acești elevi primesc testele la matematică și științe atât în limba în care au studiat, cât și în limba română.
Sălile de examen sunt, de regulă, cele în care elevii își desfășoară activitatea în mod obișnuit, fiind adaptate înaintea testării prin eliminarea materialelor didactice care ar putea influența răspunsurile elevilor și prin respectarea normelor de distanțare.
Lucrările sunt evaluate în cadrul fiecărei unități de învățământ de către cadrele didactice din școală. Rezultatele individuale nu sunt afișate public, nu sunt comunicate public și nu se trec în catalog. Acestea vor fi utilizate pentru elaborarea planurilor individualizate de învățare, acolo unde este necesar, precum și pentru informarea părinților și a elevilor privind nivelul competențelor dobândite.
În urma analizei rezultatelor, cadrele didactice pot decide elaborarea unor planuri individualizate de învățare, menite să sprijine remedierea, dezvoltarea și orientarea educațională a elevilor.
Calendarul Evaluării Naționale pentru clasa a IV-a – 2026:
- 19 mai 2026 – Limbă și comunicare: Limba română / Limba română pentru minoritățile naționale – probă scrisă;
- 20 mai 2026 – Matematică și Științe ale naturii – probă scrisă;
- 21 mai 2026 – Limbă și comunicare: Limba maternă (unde este cazul) – probă scrisă.












