Aproximativ 1.500 de militari români, 400 de militari americani, 170 de militari din Marea Britanie şi un pluton de militari din Republica Moldova vor participa la exerciţiul multinaţional „Wind Spring 15”, care se va desfăşura între 16 şi 30 aprilie în poligonul Smârdan (Galaţi) şi la Centrul ”Mihail Kogălniceanu” (Constanţa), pentru menţinerea capacităţii operaţionale a structurilor NATO.
Ministrul Apărării, Mircea Duşă, a participat, marţi seară, la Buzău, la alertarea unităţilor Diviziei 2 Infanterie ”Getica”, el fiind însoţit de şeful Statului Major General, generalul Nicolae Ciucă.
Exerciţiul de alarmare a Diviziei 2 Infanterie ”Getica” şi a unităţilor din subordine din garnizoanele Vrancea, Galaţi şi Brăila este cea mai amplă mobilizare a militarilor din cele patru judeţe.
Această mobilizare nu a mai fost făcută în ultimii şase ani din lipsă de bani, a precizat ministrul Duşa.
”Am ordonat astăzi, începând cu ora 18.00, alarmarea Diviziei 2, atât comanda cât şi unităţile din compunerea diviziei din Brăila, Galaţi, Focşani şi Buzău. Au fost alarmaţi peste 3.000 de militari şi urmărim starea de operativitate a unităţilor alarmate. Alarma s-a dat în afara orelor de program şi militarii în două ore trebuie să fie prezenţi în unitate, în alte trei ore trebuie să fie pregtiţi de marş cu toate mijloacele din dotare şi apoi urmează dislocarea în raionul de alarmă. Asemenea exerciţiu nu a mai fost realizat din anul 2009 din lipsa banilor. Având mai mulţi bani anii trecuţi, ne-am permis să facem acest lucru”, a declarat ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, preluat de Mediafax.
Militarii din garnizoana Buzău s-au adunat în unităţi şi au pregătit tehnica din dotare, urmând ca după expirarea celor trei ore să pornească spre poligonul Smârdan din judeţul Galaţi, unde se va desfăşura, între 16 şi 30 aprilie, un exerciţiu multinaţional.
”Urmează ca începând cu orele 23.00-24.00, militarii şi mijloacele tehnice să înceapă deplasarea spre poligonul Smârdan atât pe şosele cât şi pe calea ferată. Vor fi dislocate peste 500 de mijloace tehnice, însemnând blindate, tancuri, camioane, etc. O parte din militari vor rămâne în poligonul Smârdan până pe 30 aprilie, având în vedere că pe 16 începem un exerciţiu complex alături de forţele NATO”, a spus Duşa.
În perioada 16 – 30 aprilie, în poligonul Smârdan, din judeţul Galaţi, şi la Centrul Administrativ Aerian ”Mihail Kogălniceanu”, din judeţul Constanţa, va avea loc exerciţiul multinaţional „Wind Spring 15”, cu scopul atrenării în comun, într-o concepţie unitară, a militarilor din ţări membre ale NATO şi partenere, pentru menţinerea capacităţii operaţionale a structurilor şi îndeplinirea cerinţelor specifice de interoperabilitate şi standardizare ale Alianţei Nord-Atlantice şi ale Uniunii Europene.