Jandarmii sibieni au desfășurat, în perioada 10–11 noiembrie 2026, o serie de activități preventive în unitățile de învățământ din județ, în cadrul campaniei „ȘCOALA TA ÎN SIGURANȚĂ”, având ca scop creșterea gradului de informare și prevenirea comportamentelor antisociale în rândul elevilor.
(Redacția)

Sursă foto: Jandarmeria Sibiu
La întâlnirile organizate la Școala Gimnazială din Avrig, Liceul Teoretic „Roth Oberth” și Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” din Mediaș au participat peste 120 de elevi, care au discutat cu jandarmii despre situațiile de risc cu care se pot confrunta atât în mediul școlar, cât și în viața de zi cu zi.
Printre temele abordate s-au numărat siguranța în mediul online, prevenirea și combaterea violenței școlare, precum și consecințele legale ale faptelor contravenționale și penale. Elevii au primit recomandări despre cum să acționeze atunci când devin victime sau martori ai unor fapte antisociale și cât de important este să solicite sprijinul părinților, profesorilor sau autorităților competente.
Un accent deosebit a fost pus pe prevenirea consumului și traficului de droguri și alte substanțe interzise de lege. Jandarmii le-au explicat elevilor riscurile și consecințele legale asociate deținerii în vederea consumului sau traficului de droguri de risc și mare risc, precum și a substanțelor cu efect psihoactiv.
Prin dialog deschis și exemple concrete, reprezentanții Jandarmeriei au urmărit să îi încurajeze pe tineri să adopte un comportament responsabil, să evite situațiile periculoase și să aibă încredere să ceară ajutor atunci când siguranța lor sau a celor din jur este pusă în pericol.
Acțiunile desfășurate fac parte din demersurile jandarmilor sibieni de prevenire a faptelor antisociale și de consolidare a unui climat de siguranță în unitățile de învățământ, prin informare, educație și colaborare cu elevii și cadrele didactice.












