Pescarii din județul Sibiu trebuie să respecte restricțiile impuse în zona CHE Avrig, unde pescuitul este interzis în perioada 1 noiembrie 2026 – 15 martie 2027. Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi (AJVPS) Sibiu le reamintește pescarilor că sectorul a fost declarat zonă de protecție pentru iernatul peștilor, prin ordinul oficial al autorităților din domeniul pescuitului.
(Redacția)

Sursă foto: AJVPS
Potrivit informării transmise de AJVPS Sibiu, interdicția se aplică pe întreaga perioadă menționată, iar pescuitul este strict interzis în acest perimetru. Măsura are ca scop protejarea resurselor acvatice și asigurarea condițiilor necesare pentru iernatul peștilor în sezonul rece.
Reprezentanții AJVPS Sibiu le recomandă pescarilor să respecte restricțiile și să evite desfășurarea activităților de pescuit în zona protejată, pentru a nu risca sancțiuni.












