Alex Gabriel Stama, elev în clasa a XI-a la Colegiul „Școala Națională de Gaz” din Mediaș, a obținut Mențiune la Concursul Național de Comunicări Științifice la Geografie, secțiunea Geografie fizică, desfășurat la Târgu Mureș.

Foto: Colegiul „Școala Națională de Gaz” Mediaș
„Performanțe la CSNG!
Cu bucurie, anunțăm rezultatul remarcabil obținut de elevul Stama Alex Gabriel, din clasa a XI-a Tehnician în turism, care a fost distins cu Mențiune la Concursul Național de Comunicări Științifice la Geografie, secțiunea Geografie fizică, desfășurat la Târgu Mureș.

Foto: Colegiul „Școala Națională de Gaz” Mediaș
Îl felicităm pe Alex pentru seriozitatea, munca și pasiunea care au condus la această frumoasă performanță!
Apreciem în mod deosebit implicarea și profesionalismul profesorului coordonator, Pop Corbea Ioan, pentru îndrumarea oferită și contribuția la pregătirea elevului.

Foto: Colegiul „Școala Națională de Gaz” Mediaș
Adresăm, totodată, sincere mulțumiri părinților pentru sprijinul, încrederea și susținerea permanentă acordate.
Felicitări tuturor pentru această realizare și mult succes la competițiile viitoare!”, transmite Colegiul „Școala Națională de Gaz” Mediaș.












