Polițiștii sibieni au desfășurat șase percheziții domiciliare în localitățile Miercurea Sibiului și Dobârca, într-un dosar penal ce vizează infracțiuni de furt calificat. Este vorba despre patru bărbați cu vârste cuprinse între 17 și 31 de ani ar fi sustras mai multe catalizatoare de la autoturisme aflate în localitatea Cristian. Bunurile furate ar fi fost ulterior predate unui bărbat în vârstă de 46 de ani, din Miercurea Sibiului, care activa în domeniul colectării și valorificării deșeurilor feroase și neferoase.

Sursă foto: IPJ Sibiu
„Unul dintre bărbații bănuiți de săvârșirea infracțiunii de furt calificat se află deja în stare de arest preventiv, măsura fiind dispusă în cadrul unui alt dosar penal având ca obiect săvârșirea infracțiunii de furt calificat. În baza materialului probator administrat în cauză, la data de 20 mai a.c., polițiștii au dispus față de bărbatul în vârstă de 46 de ani, domiciliat în localitatea Miercurea Sibiului, măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, bărbatul fiind cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire”, potrivit IPJ Sibiu.
Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Orașului Săliște, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.












