Zeci de percheziții au loc vineri în județele Alba, Arad, Bihor, Cluj și Sibiu, la domiciliile unor persoane fizice, într-un dosar privind suspiciuni de fraudare a examenelor de Bacalaureat.

Foto: Mesagerul de Sibiu
Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, transmis AGERPRES, procurorii efectuează cercetări privind suspiciuni de divulgare a unor informații secrete de serviciu sau nepublice, în scopul fraudării examenelor de Bacalaureat.
După obținerea autorizațiilor legale de la instanța competentă, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, împreună cu polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice al IPJ Alba, face percheziții în 47 de locații din județele Alba, Arad, Bihor, Cluj și Sibiu. Potrivit comunicatului, perchezițiile au loc la domiciliile unor persoane fizice, fără calitate specială.
Activitățile sunt sprijinite de mai multe structuri de poliție: Serviciul de Investigații Criminale, Serviciul de Ordine Publică și Serviciul Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Alba, Serviciul pentru Acțiuni Speciale, precum și polițiști din județele Arad, Hunedoara, Bihor, Cluj și Sibiu. La acțiuni participă și jandarmi din județele Alba și Cluj.













