„Pentru noi rămâneți adevărați eroi”. Mesajul emoționant primit de pompierii sibieni după misiunea din Serbia

Pompierii sibieni care au participat la misiunea de sprijin din Serbia s-au întors acasă după două săptămâni de intervenții în zone afectate de incendii.  Au luptat cu flăcările, au protejat oameni și bunuri și au făcut tot ce le-a stat în putere pentru a-i ajuta pe cei aflați în pericol.  La plecare, locuitorii satului Grebenac le-au transmis un mesaj emoționant.

Sursă foto: ISU Sibiu

„Dragi pompieri sibieni,

Vă scriem din tot sufletul, noi, oamenii din satul Grebenac, pentru a vă transmite cea mai adâncă recunoștință a noastră. Ați venit în ajutorul nostru în cele mai grele momente, când flăcările amenințau casele și satul nostru, iar curajul și dăruirea dumneavoastră nu vor fi uitate niciodată.

Ne pare nespus de rău și suntem profund întristați că nu am avut ocazia să vă primim așa cum se cuvine și să vă mulțumim personal la plecare.

Vrem să știți că pentru noi rămâneți adevărați eroi. Grebenacul vă va fi mereu recunoscător, iar ușile noastre vor fi întotdeauna deschise pentru dumneavoastră, ca pentru niște frați.

Vă dorim multă sănătate, drum bun și să vă protejeze Dumnezeu în toate misiunile dumneavoastră!

Cu respect și profundă recunoștință,

Oamenii din Grebenac”, se arată în mesajul transmis.