Penalul Dragnea, noul şef al PSD

Liviu Dragnea a fost ales preşedinte interimar al PSD, în cadrul Comitetului Executiv al partidului. În urma votului, s-a conturat şi tabăra dominantă din PSD, cea care l-a susţinut pe Dragnea. A pierdut, în schimb, Rovana Plumb şi implicit Victor Ponta. Dragnea a fost susţinut pentru funcţia de preşedinte al social democraţilor de Ion Iliescu.

Social democraţii au stabilit şi data congresului, mai exact luna noiembrie. Social democraţii clujeni au fost reprezentaţi la întrunirea de la Bucureşti de către liderul lor, Remus Lăpuşan. Acesta nu a dorit însă să spună ce tabără a susţinut PSD Cluj, în cadrul Comitetului executiv. „Votul a fost secret, Clujul a susţinut unitatea PSD, care este cel mai mare partid din România şi care a reparat în ultimii 3 ani tot ce au stricat cei de la PDL înainte”, a spus Lăpuşan pentru Monitorul de Cluj.

Ponta nu mai are susţinere în PSD

Tabăra Rovanei Plumb a fost cea care a susţinut organizarea unui Congres în 2017, după alegeri, însă Dragnea, susţinut de Ion Iliescu, şi tabăra sa au preferat organizarea unui Congres cât mai curând, pentru a alege o nouă conducere înainte de anul electoral 2016.

Dragnea a subliniat zilele trecute, vorbind despre premierul Victor Ponta că „totuşi, Ponta e preşedintele PSD, cel mai mare partid din România, un partid stabil, organizat, aşezat, care are nevoie de o conducere fermă şi foarte clară, este un partid care trebuie condus cu foarte multă rigoare şi predictibilitate”.

Pe mâna cui a încăput marele PSD

PSD va fi astfel condus de un condamnat penal. Liviu Dragnea a fost condamnat recent la un an de închisoare cu suspendare, în dosarul privind fraude la referendumul din 2012, pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu.

Instanţa supremă a înregistrat în 7 octombrie 2013 dosarul „Fraudă la referendum”, în care au fost trimişi în judecată Liviu Dragnea şi alte 74 de persoane, iar judecarea cauzei a început în 15 noiembrie.

Liviu Dragnea, secretar general al PSD la data faptelor, a fost trimis în judecată pentru infracţiunea de folosire a influenţei sau autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, Liviu Dragnea, „cu ocazia organizării şi desfăşurării referendumului din 29 iulie 2012, a uzat de influenţa şi autoritatea sa în partid în scopul obţinerii unor foloase nepatrimoniale de natură electorală, necuvenite, pentru alianţa politică din care făcea parte partidul reprezentat de inculpat, şi anume îndeplinirea cvorumului de participare cu ajutorul voturilor obţinute în alte condiţii decât cele legale”.

Anchetatorii susţin că Dragnea a fost susţinut în fraudarea referendumului de 74 de preşedinţi şi membri ai unor secţii de votare din localităţi din judeţele Teleorman, Vrancea, Gorj şi Olt. Aceştia au fost trimişi în judecată pentru falsificare, prin orice mijloace, a documentelor de la birourile electorale şi introducerea în urnă a unui număr suplimentar de buletine de vot decât cele votate de alegători, infracţiuni comise sub forma autoratului, complicităţii sau a instigării.

„Infracţiunile reţinute în sarcina persoanelor implicate în desfăşurarea procesului de votare – preşedinţi şi membri ai secţiilor de votare – au constat în principal în aceea că ei şi-au încălcat atribuţiile de serviciu referitoare la asigurarea unui proces corect de vot, înlesnind falsificarea listelor electorale (atât liste permanente cât şi liste suplimentare), prin adăugarea de persoane care nu au făcut cerere de vot cu urna mobilă, care nu s-au prezentat la vot sau care nu se aflau în România la data referendumului, prin contrafacerea materială a semnăturilor acestora şi introducerea în urne a unui număr de voturi corespunzător semnăturilor falsificate. În acest fel, numărul total de voturi exprimate a fost crescut artificial, prin includerea voturilor obţinute prin falsificarea semnăturilor”, au scris procurorii în actul de sesizare a instanţei.

De-a lungul procesului, au fost audiaţi, în calitate de martori, premierul Victor Ponta, ministrul Apărării, Mircea Duşă, fostul ministru al Energiei Constantin Niţă, primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan, şi mai mulţi coordonatori judeţeni ai PSD care s-au ocupat de campania pentru referendumul din 2012.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Descoperă mai multe la Ziarul Mesagerul de Sibiu

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura