Pe urmele transhumanței: drumeție de poveste în Mărginimea Sibiului

Iubitorii de natură și de mișcare în aer liber sunt invitați să participe duminică, 14 iunie, la o drumeție de poveste prin Mărginimea Sibiului, pe traseele istorice ale transhumanței dintre Jina și Tilișca, organizată de ghidul Nicoleta Ocneriu, prin programul Anii Drumeției.

Sursă foto: Anii Drumeției

Participanții vor avea ocazia să descopere peisaje spectaculoase, culmi domoale, pășuni alpine și păduri de brad și foioase. Traseul urmărește vechile drumuri străbătute de generații de ciobani și oferă perspective asupra uneia dintre cele mai pitorești regiuni ale județului Sibiu.

Întâlnirea este programată la ora 07:30, în parcarea Kaufland (Hornbach), de unde participanții se vor organiza în mașinile personale pentru deplasarea către localitatea Jina.

Drumeția este clasificată la nivel mediu++, având o lungime de aproximativ 29 de kilometri și o diferență de nivel de 300 – 400 de metri. Timpul estimat pentru parcurgerea traseului este de aproximativ 8 ore, iar întreaga experiență va dura între 10 și 11 ore.

Organizatorii recomandă echipament adecvat pentru drumeții montane: bocanci, haine de schimb, pelerină de ploaie, îmbrăcăminte impermeabilă, șapcă de soare, cremă cu protecție solară, minimum 1,5 litri de apă, gustări, fluier și lanternă. Bețele de hiking sunt recomandate.

Costul participării este de 80 de lei pentru adulți și 40 de lei pentru copii cu vârsta minimă de 12 ani. La finalul traseului, cei interesați pot opta pentru o masă tradițională pregătită de familia Rau la cabana din Tilișca. De asemenea, participanții pot vizita Muzeul Pastoral din Jina, pe bază de donație.