Încet, dar sigur, hub-ul artistic de pe strada Vopsitorilor 17 din Sibiu intră în atenția iubitorilor de artă! Nu ar avea cum să fie altfel, atâta timp cât oameni talentați și inimoși, prin implicare și dăruire de sine, fac ca aici să se întâmple, constant, lucruri frumoase.
„La pas prin Sibiu”, expoziția vernisată la „Atelier 17” joi, 15 mai 2025, în cadrul căreia și eu am avut un rol oarecare, definit pe afișul expoziției, ne-a confirmat așteptările, în acest sens.
de Ion Talpoș
Un eveniment cultural artistic prin care Valentina Cristea (artist plastic sibian, inițiatorul proiectului „La pas prin Sibiu”) împreună cu echipa sa de colaboratori de nădejde, și-au dorit să readucă în prim plan peisajul urban, ca manifestare artistică. O expoziție a artiștilor care s-au lăsat cuceriți de străzile Sibiului, imortalizând în lucrările lor aspecte reprezentative ale orașului.
Expozanții, unii dintre ei artiști plastici consacrați (Marius Sipeanu, care a participat la expoziție cu lucrări realizate printr-o tehnică proprie, după cum ne-a declarat), Elena Oros, Raluca Oros, (colecție de gravuri și grafică), Anca Costea, Valentina Cristea-inițiatoarea evenimentului, participantă cu câteva lucrări în acrilic, elevii Clubului de artă „Mozaic” (Tunde Farkas, Cristina Mihai, Cristina Circo ș.a.), Maximilian Ștefănescu (Max)-autorul colajelor și fotografiilor expuse în holul galeriei, fotograful Laurențiu Hașegan, artistul Gabriel Tibori (cu o colecție impresionantă de ziare, reviste și fotografii care vorbesc despre Sibiul de altădată, Ion Talpoș (subsemnatul, autor al câtorva cărți printre care și „Fost-am student sibian”, o lucrare bogat ilustrată în imagini ale Sibiului de acum cinci decenii văzut prin prisma activităților desfășurate, atunci, de studenții Facultății de Mecanică din Sibiu, inclusiv a activităților cu caracter creativ-cultural, etc.
Prin fotografiile panotate și prin cele care-mi ilustrează cartea „Fost-am student sibian” (Editura Agaton, Făgăraș, 2017), fac dovada că în anii studenției mele, în Sibiu, am luat orașul la pas, bucurându-mă de farmecul său! Am depănat alături și împreună cu cei prezenți la vernisaj, amintiri legate de felul în care arăta orașul în anii trecuți, aspecte oglindite și în lucrările expozanților, dar și cum arată el, astăzi. Prin discuțiile purtate la vermnisaj, cei prezenți au realizat adevărate punți emoționale de legătură între prezent și trecut.
Printre expozanți s-a aflat și artistul sibian Gabriel Tibori, cu o colecție personală de documente vechi. Gabriel Tibori nu se află la prima sa apariție, în mediul cultural sibian. L-am mai întâlnit cu ceva timp în urmă, când a participat cu lucrări de artă (instalații) în cadrul unei expoziții de pictură vernisată de Valentina Cristea, la Hala Atelier X din Sibiu. Lucrările sale mi-au trezit curiozitatea, m-au incitat să aflu răspunsuri la câteva întrebări, care mă frământau. Nu credeam că instalațiile pot concura, în plan artistic, cu pictura. Gabriel Tibori ne-a demonstrat că se poate! Într-adevăr, lucrările sale, fanteziste, sunt deosebite. Ulterior, am avut prilejul să văd expuse la Galeria UAP Sibiu și alte lucrări de artă, îmbinând pictura cu instalațiile. Președintele UAP Sibiu, dr. Florin Viorel, m-a lămurit atunci că fiecare obiect al unei instalații vine cu o poveste în spatele lui! O poveste care-i conferă lucrării unicitate, contribuind la definirea valorii sale artistice.
Colecția cu care Gabriel Tibori a venit în expoziție pe strada Vopsitorilor 17, conține documente diverse (ziare, reviste vechi, afișe, programe de teatru, etc.), care vorbesc despre Sibiul cultural de altădată. Asta, pentru că Sibiul văzut în ipostaze mai vechi sau mai noi, a fost tema expoziției vernisate!
Gabriel Tibori a adus cu sine programe de jazz, reviste apărute de-a lungul vremii în Sibiu („Cenaclul de la Păltiniș”, „Fotoclub Orizont”), ziarul „Tribuna”, începând cu anii ´70, până după anul 1989. A adus cu sine, cu titlu informativ, câteva ziare care au fost difuzate în Sibiul post decembrist, atunci când presa scrisă a luat avânt, diversificându-și paleta subiectelor abordate: ziarele „Radical”, „Evenimentul”, „Dimineața” și multe altele.
Am zărit în colecția sa unul dintre primele numere ale foii studențești „Salve” editată cu ani în urmă, de studenții sibieni. Cu alte cuvinte, vocea studențească sibiană se făcea auzită, prin intermediul unei asemenea foi, încă de prin anii ´90! Am zărit și două programe făcând referire la „Balul bobocilor” ținut la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, apoi un vechi „Manual de stupărit”, un „Caiet de amintiri” din 1940 scris în limbile română și franceză… Am văzut cum arăta un buletin de identitate, prin anii ´40… Documentul, care a aparținut unui cetățean al Sibiului, avea în el consemnate semnalmentele posesorului, incluzând și cartea de alegător a acestuia. Să nu uităm de fotografiile de epocă, aflate în expoziție la mare căutare!
Cum spuneam, colecția lui Gabriel Tibori conține o serie întreagă de documente care aduc în prim plan viața culturală a Sibiului de altădată, fiindu-le oferite celor interesați de asta. Mai ales că o parte dintre cei prezenți la vernisaj au fost tineri care, făcând parte dintr-o altă generație, nu au trăit și nu au luat contact, probabil, cu astfel de documente din perioada trecută.
Gabriel Tibori și-a dorit să se adreseze, în egală măsură, și celor mai în vârstă, trezindu-le nostalgia. Cred că a reuși să o facă, pentru că am văzut persoane adulte zăbovind asupra documentelor sale vechi, pentru a le studia cu atenție.
Atmosfera a fost susținută de un grup de tineri talentați, interpreți de muzică folk și alte genuri muzicale. A fost o expoziție cu un public numeros, apreciată ca atare de cei prezenți! Un bun prilej de socializare, de schimburi de opinii, de cărți de vizită și numere de telefon, ca premisă a continuării, pe viitor, a activităților cultural-artistice desfășurate de inimoșii membri ai „Atelier 17” și „CreativAct” din Sibiu. Expoziția de la „Atelier 17” rămâne deschisă până pe 15 iunie 2025. Este și acesta un motiv pentru care vă îndemnăm să o vizitați!