Jurnalista Paula Herlo, de la „România, te iubesc!”, a revenit la Mănăstirea Ursulinelor din Sibiu, unde a vizitat expoziția dedicată pictorului Ștefan Câlția. Peste 100 de lucrări ale artistului sunt expuse în spațiile monumentului istoric, iar expoziția poate fi vizitată până duminică, 16 august. Paula Herlo a povestit, într-o postare pe rețelele sociale, că s-a întors la Mănăstirea Ursulinelor pentru a se lăsa „purtată în lumea fantastică” a pictorului Ștefan Câlția.
(Maria-Antonia OANA)

Sursă foto: Paula Herlo
Vizita a fost și un prilej de reîntâlnire cu mai multe persoane ale căror proiecte au fost prezentate de jurnalistă în cadrul emisiunii „România, te iubesc!”. Printre acestea se numără Eugen Vaida, fondatorul Ambulanței pentru Monumente, care, alături de voluntari, a contribuit la punerea în siguranță a Mănăstirii Ursulinelor și la transformarea acesteia într-un spațiu expozițional.
În mesajul său, Paula Herlo i-a amintit și pe Diana Iabrașu, inițiatoarea proiectului „Albastrul meu”, pe restauratorul Ștefan Vaida, implicat în salvarea caselor tradiționale, dar și pe Constantin Chiriac, directorul Teatrului Național „Radu Stanca” și artizan al Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.
„O înlănțuire de oameni ale căror povești vorbesc despre frumos, bine, curaj și speranță”, a descris Paula Herlo întâlnirea și oamenii care s-au adunat în jurul expoziției lui Ștefan Câlția.
În podul Mănăstirii Ursulinelor pot fi văzute 100 de monumente salvate prin intervențiile Ambulanței pentru Monumente, despre care Paula Herlo spune că va vorbi într-o postare viitoare.

Sursă foto: Paula Herlo











