Astăzi a început „ Săptămâna Națională a Siguranței Rutiere”, care are ca scop creșterea gradului de conștientizare asupra importanței respectării regulilor de circulație rutieră, cât și responsabilizarea tuturor participanților la trafic.

Foto: IPJ Sibiu
În acest context, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Sibiu au organizat o activitate educativ-preventivă dedicată Patrulelor Școlare.
Acțiunile au debutat la sediul Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu, unde elevii și cadrele didactice au făcut cunoștință cu Regulamentul privind organizarea și funcționarea patrulelor școlare de circulație, cei prezenți bucurându-se și de standurile de prezentare a tehnicii din dotarea polițiștilor rutieri.
Ulterior, cei mici au fost echipați cu veste reflectorizante, palete de semnalizare rutieră și fluier și au exersat, în condiții reale de trafic, modul corect de traversare a străzii de către pietoni.

Foto: IPJ Sibiu
Această săptămână dedicată siguranței în trafic nu este doar un prilej de a discuta despre principalele reguli de circulație, ci mai ales un moment de reflecție și de acțiune. În fiecare zi, pe drumurile din țară, vieți se schimbă sau se pierd din cauza neatenției, neglijenței sau necunoașterii regulilor de circulație. Tocmai de aceea, educația rutieră și responsabilitatea trebuie să devină valori cultivate constant, de la cele mai fragede vârste și până la vârsta maturității.
Cu ocazia activităților organizate în această săptămână ne propunem să contribuim la formarea unor deprinderi corecte de comportament rutier și conștientizarea riscurilor din trafic, atât pentru pietoni, cât și pentru conducătorii auto.

Foto: IPJ Sibiu
Acest eveniment dedicat promovării educației rutiere timpurii și implicării civice a elevilor, „Patrulele școlare”, este mai mult decât o activitate preventivă – este un exemplu viu de formare a unor tineri responsabili, care contribuie activ la siguranța colegilor lor în drumul spre școală și înapoi, prin acțiuni simple, dar esențiale – precum sprijinirea traversării în siguranță sau încurajarea respectării regulilor de circulație.

Foto: IPJ Sibiu
„Lansăm un apel către părinți, cadre didactice, autorități locale și societatea civilă să susțină activ aceste inițiative. Împreună, putem face din fiecare drum spre școală un drum sigur și facem dovada că educația începe devreme și că, prin sprijinul comunității, putem cultiva obiceiuri sănătoase și atitudini pozitive încă din copilărie”, transmite Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu, care reamintește că siguranța rutieră este o responsabilitate comună, iar prevenirea accidentelor depinde de implicarea fiecăruia dintre noi.

Foto: IPJ Sibiu