Patru elicoptere noi în dotarea Inspectoratului pentru Situații de Urgență

Astăzi, la baza Inspectoratului General de Aviație al MAI a avut loc evenimentul prilejuit de intrarea în dotarea flotei aeriene a IGAV, a 4 elicoptere Sikorsky S-70M Black Hawk, destinate managementului situaţiilor de urgenţă.

Foto: Facebook Departamentul pentru Situații de Urgență

Cele 4 elicoptere fac parte dintr-un lot de 6 aeronave Sikorsky S-70M Black Hawk, achiziționate prin proiectul european VIZIUNE 2020, cofinanţat prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020.

Foto: Facebook Departamentul pentru Situații de Urgență

Aeronavele sunt destinate managementului situațiilor de urgență, elicopterele fiind configurate pentru operațiuni terestre și pentru operațiuni maritime, iar dotarea tehnică va permite derularea unor acțiuni complexe de identificare și recunoaștere în teren, intervenţii de stingere a incendiilor, căutare-salvare, inclusiv pe mare, transport personal, materiale și echipament medical, precum și pentru acordarea asistenței medicale de urgență și evacuarea a până la patru pacienți critici.

Foto: Facebook Departamentul pentru Situații de Urgență

De asemenea, în cadrul proiectului european HeliPol, Inspectoratul General de Aviaţie al M.A.I. a achiziţionat 1 elicopter Sikorsky S-70M Black Hawk, achiziţie ce va contribui la întărirea capacității Poliției Române de monitorizare și gestionare a traficului rutier.

Foto: Facebook Departamentul pentru Situații de Urgență

Valoarea totală a achiziţiei celor 7 aeronave este de aproximativ 200.000.000 USD fără TVA, finanţarea fiind asigurată din fonduri externe nerambursabile.

La activitate au participat membri ai Administrației Prezidențiale, Parlamentului și Guvernului dar și reprezentanți ai misiunilor diplomatice în România (Ambasada Republicii Polone în România, Ambasada Statelor Unite ale Americii în România).

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*