Clubul Sportiv Școlar Sibiu și C.S. Societatea de Patinaj Sibiu au încheiat cu rezultate remarcabile Campionatul Național de Patinaj Viteză pe Role – Probe și Poliatlon, desfășurat la Cluj-Napoca, în perioada 28 iulie – 2 august. Cei 21 de sportivi ai delegației sibiene au obținut cinci recorduri naționale, cinci victorii și două titluri de vicecampion național.

Sursă foto: Cristina Andrei
În prim-plan s-a aflat Anastasia Băcilă, care a avut o competiție perfectă la categoria U17 feminin. Sportiva sibiană a câștigat probele de 500, 1.000, 1.500 și 3.000 de metri, precum și clasamentul general al poliatlonului. Fiecare victorie a fost însoțită de un nou record național, astfel că Anastasia a încheiat campionatul cu cinci medalii de aur și cinci recorduri naționale.
Rezultate excelente au obținut și Elisa Baghiu, vicecampioană națională la categoria U19 feminin, după patru clasări pe locul al doilea și locul secund în clasamentul general, precum și Mario Barbu, care a devenit vicecampion național la U15 masculin, în ciuda unei accidentări și a problemelor medicale care i-au pus în pericol participarea la competiție.
La categoria U17 feminin, Ștefania Dorobanțu a urcat de două ori pe podium, cucerind medalii de bronz în probele de 500 și 1.000 de metri și încheind pe locul al patrulea la general. Tot la U17, Petru Ștefan Hărăbală a terminat pe locul al șaselea la general, confirmându-și valoarea după un sezon în care a îmbinat pregătirea din Germania cu obligațiile școlare.
La categoria U15 feminin, Maria Hadasa Stanciu s-a clasat pe locul al cincilea la general, în timp ce Ruxandra Buțiu a cucerit medalia de bronz în proba de 1.500 de metri. Evoluții încurajatoare au avut și Tania Maria Fălămaș, Ana Olivia Țîrlea și Veronica Rus.
La U13 feminin, Inge Bichler a încheiat pe locul al șaselea la general, iar Lorena Antonia Bandalea, Victoria Gâtă și Miriam Fălămaș au demonstrat un progres evident, chiar dacă accidentările sau o descalificare au influențat clasările finale.
Și cei mai tineri sportivi ai clubului au avut prestații apreciate. Ecaterina Frățilă și Amalia Elena Sima au obținut clasări foarte bune la categoria U11, Raul Târnea a confirmat potențialul la masculin, iar la U9 feminin Nicolle Comșa a cucerit medalia de bronz în proba de 100 de metri, în timp ce Sânziana Popa a fost foarte aproape de podium, încheind competiția cu perspective excelente pentru sezonul următor.
La categoria junioare U19 au revenit în competiție și Sofia Voina și Mara Reguș, care, deși și-au început studiile universitare, au reușit clasări în primele șapte poziții, demonstrând că pot îmbina performanța sportivă cu cea academică.
După o scurtă vacanță de două săptămâni, lotul sibian va începe pregătirea pentru sezonul de iarnă, unul care se anunță extrem de solicitant. Calendarul va include competiții internaționale, etape de Cupă Mondială și Campionatul Mondial de Juniori. Anastasia are obiective ambițioase la cel mai înalt nivel, iar alți doi-trei juniori care vin din urmă vor lupta pentru a-și câștiga locul în marile competiții ale sezonului.
Echipa sibiană a transmis un mesaj puternic: „Sibiul are valoare, are viitor și are sportivi capabili să lupte la cel mai înalt nivel, chiar dacă nu ne bagă nimeni în seamă și nu avem un patinoar să ne putem antrena”.

Sursă foto: Cristina Andrei

Sursă foto: Cristina Andrei











