Pasiuni de parlamentar

 

Aleşii nu s-au sfiit să se laude în CV cu abilităţile lor neobişnuite, de la blogging la invenţii şi cercetări ştiinţifice

Aleşii nu s-au sfiit să se laude în CV cu abilităţile lor neobişnuite, de la blogging la invenţii şi cercetări ştiinţifice

Senatorul Şerban Valeca, profesor universitar la Universitatea Piteşti şi preşedinte al Consiliului Ştiinţific al Institutului de Cercetări Nucleare. Este antrenor de karate – Centura Neagră 6 Dan – şi preşedinte de onoare al Federaţiei Române de Karate Tradiţional, aflată sub înaltul patronaj al Casei Regale. Deputatul Florian Nicolae, fondator şi preşedinte al Clubului Sportiv „Nova Force“, dar şi susţinător al Ansamblului folcloric „Muntenia“, este şi antrenor de arte marţiale de contact. Deputatul Constantin Adăscăliţei.

, absolvent al Facultăţii de Psihologie şi Asistenţă Socială, are atestat de antrenor de arte marţiale, fiind vicepreşedinte al Federaţiei Române de Karate Tradiţional şi maestru emerit al sportului. Adăscăliţei a fost medaliat cu aur la Campionatele Europene – 1996, iar în perioada 1995-1996 a fost multiplu campion naţional. Deputatul Vicenţiu-Mircea Irimie a fost, până în anul 1989, instructor de arte marţiale, având centura neagră 1 Dan. În perioada 1990-1992, a fost instructor de arte marţiale la trupele de desant aerian, precum şi instructor de karate shotokan-fudokan. La rândul său, deputatul medieşean Gheorghe Roman notează, la secţiunea „Hobby-uri“, că practică Taekwon-do (centura neagra 2 Dan) şi că îi place fotbalul şi baschetul. Senatorul PSD Laurenţiu Coca, absolvent al Institutului de Mine Petroşani, a fost component al echipelor de fotbal Chimia Râmnicu Vâlcea şi Jiul Petroşani, el fiind şi absolvent al şcolii de antrenori în cadrul I.E.F.S. Bucureşti. Deputatul Miroslav Merka, licenţiat în Educaţie-Fizică şi Sport -Universitatea Oradea, a fost antrenor de fotbal în Divizia Judeţeană Bihor, dar şi manager-instructor al Ansamblului folcloric „Cerovina“ din Bihor. Colegul său de Cameră, Ninel Peia este organizator, sponsor şi participant la activităţi culturale, sportive şi sociale, la evenimente sportive din judeţul Ilfov – „Cupa Corbeanca“ şi „Cupa Ninel Peia la fotbal“. În CV-ul său, deputatul Gheorghe Ciobanu subliniază că este membru fondator al echipei de fotbal FC POLI AEK Timişoara – Divizia Naţională – şi preşedinte de onoare al Asociaţiei Române de Kick-Boxing şi Discipline Asociate. Deputatul Vasile Gliga este preşedinte al Federaţiei Române de Dans Sportiv. Deputatul UDMR Kelemen Atilla-Béla-László este membru în Asociaţia Chinologică (preşedinte onorific), şi Jokey Club România.

 

 

De la bucătărie, la canto şi scrabble

 

Oana Niculescu Mizil a făcut cursuri de pictură şi artă culinară în Elvetia şi cursuri de design vestimentar. Deputata Ileana Dumitrache a urmat un curs de artă şi textile, Maria Grapini are ca hobby-uri sportul şi jocul de scrabble, iar deputatul Gheorghe Ciobanu se declară interesat de sport, lectură şi muzică. La rubrica „Alte activităţi“, deputatul Vasile Gliga a notat „pomicultură, viticultură şi zootehnie“. Deputatul Ionuţ Stroe enumeră, printre hobby-uri, sportul (baschet şi fotbal), muzica, publicitatea şi călătoriile. Liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, este preşedinte de Onoare al Asociaţiei „Gugulanilor“ Timişoara.

 

Viteză pe pământ, în aer şi pe apă

 

Deputatul Mircea Drăghici, absolvent al Universităţii Piteşti – Facultatea de Inginerie, secţia Autovehicule Rutiere, este membru fondator al Federaţiei Române de Automobilism Sportiv, pilot şi copilot de raliuri, precum şi campion naţional la rally Cupa Dacia Nova 1999. Drăghici, care este expert în prepararea şi pregătirea motoarelor şi autovehiculelor de competiţie, este, de asemenea, preşedinte Clubul Sportiv Naţional Auto. Senatorul Nicolae Moga posedă brevet de pilot aeronave ultrauşoare motorizate şi permis pentru ambarcaţiuni navale. Senatorul Gabriel Mutu, licenţiat în drept, este multiplu campion naţional în automodelism, medaliat de Federaţia Europeană de Modelism – Fiorano 2006. Senatorul Daniel Savu, fost ofiţer SRI, este şi inginer la întreprinderea de Construcţii Aeronautice Braşov. Bogdan Niculescu-Duvăz este membru fondator al Yacht Club România.

 

Vânători, pescari, lutieri, muzicieni

 

Deputatul UDMR Kelemen Attila este vicepreşedinte al Consiliului Asociaţiei Generale a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România. Senatorul PSD Ilie Sârbu este membru al Consiliului AGVPS, membru al Comitetului Executiv al AJVPS Timiş şi al Filialei de Vânătoare Timişoara, iar deputatul Bogdan Niculescu Duvăz este vicepreşedinte al AGVPS şi al Consiliului Naţional de Vânătoare. Deputatul Vasile Gliga a fost, în perioada 1997-1980, sculptor în lemn, acesta continuându-şi pasiunea pentru confecţionarea viorilor şi în prezent. În 1998 – 2003, a fost membru al Asociaţiei Maeştrilor Lutieri din SUA, NAMM, iar în prezent este membru al „The Violin Society of America“ şi al „International Music Products Association“. Deputatul PSD Mădălin Voicu, absolvent al Academiei Naţionale de Muzică (Vioară), este, ca profesie de bază muzician-dirijor şi activează, printre altele, ca profesor al academiei de muzică „Attaturk“ din Turcia. Deputatul Vasile Berci şi-a început activitatea ca tâmplar, sortator şi maistru la C.P.L. Sighetul Marmaţiei (1964 – 1971).

 

De la cele sfinte la cele laice

 

Deputatul Gigel Ştirbu a absolvit Seminarul Teologic din Craiova, iar în anul 1998, Facultatea de Teologie din Craiova. A fost, până în anul 2001, preot în Roşieni (Olt), apoi subprefect. Liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, a absolvit, în anul 1975, Institutul Teologic Sibiu, fiind licenţiat in Teologie, a urmat cursuri de marketing, de finanţe-bănci, dar şi un curs de perfecţionare în domeniul culturii cartofului. Deputatul PP-DD Iacob Puşcaş, ales pe Valea Hârtibaciului, are diplome de licenţă în Teologie pastorală, obţinută după absolvirea Facultăţii de Teologie „Andrei Şaguna“ din Sibiu. De asemenea, deputatul Adrian Gurzău a absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă – Cluj- Napoca şi a făcut, ulterior, un masterat în Resurse Umane .

 

Aleşi cu darul cuvântului

 

Senatorul Varujan Vosganian, de profesie economist, este autor a circa 250 de studii şi articole de specialitate, politice, dar şi poet. Liderul senatorilor UDMR, Marko Bela, care a fost profesor de maghiară-franceză, a publicat mai multe volume de poezii, eseuri şi manuale de literatură şi este membru în Uniunea Scriitorilor din România şi în Uniunea Scriitorilor din Ungaria. Kelemen Hunor, absolvent al Facultăţii de medicină veterinară şi al Facultăţii de filosofie, este autorul a două volume de poezie şi al unui roman. Deputatul Oana Manolescu, diplomat în ştiinţe chimice, este, de asemenea, autor de romane, poezii, povestiri, schiţe, eseuri, reportaje şi este director al revistei „Prietenul albanezului“.

 

Din şi în mass-media, dar şi pe scenă

 

O serie de parlamentari au activat sau activează în presă. Deputatul Florian Nicolae este fondatorul cotidianului local „Giurgiuveanu“ şi al televiziunii locale „TV Giurgiu“, precum şi „inovator în domeniul electric“. La fel, deputatul Dan Motreanu a fost profesor de istorie, dar şi redactor la ziarul „Observator“ şi corespondent Mediafax Alba. Parlamentarul George Scutaru, licenţiat în istorie, şi-a trecut, la rândul său, în CV faptul că a fost colaborator al publicaţiilor „Zig-Zag“ şi „Expres magazine“, în perioada 1993 – 1995, redactor la agenţia Mediafax, iar între anii 1996 şi 1998, corespondent PROTV şi Mediafax la Moscova. Deputatul Ninel Peia este şi editorialist la ziarele locale „Săptămâna de Ilfov“ şi „Semnal de Ilfov şi Giurgiu“. Deputatul UDMR Marton Arpad, absolvent al Facultăţii de Teatru, secţia Actorie şi al Facultăţii de Drept, a fost, în perioada 1979-1990, actor la Teatrul din Sf. Gheorghe, unde, pe lângă activitatea actoricească, a regizat şi opt spectacole. El mai notează că a colaborat cu mai multe ziare şi reviste, publicând cronici parlamentare, reportaje şi critici teatrale. Deputatul Florin Costin Pâslaru menţionează la rubrica „Aptitudini şi competenţe artistice“ actoria, adăugând că a activat „în cercuri şi brigăzi artistice în timpul liceului şi pe toată perioada facultăţii“. Deputatul Marian Ghiveciu a absolvit în anul 1993 Şcoala populară de artă, specialitatea Teatru şi Regie. Deputatul Ionuţ Stroe a făcut cursuri de chitara şi canto. Stroe mai este pasionat de desen şi grafică, de concepţia şi producţia publicitară.

 

Inventatori de frunte

 

Senatoarea PSD Doina Silistru, care este cercetător principal la Staţiunea de Cercetare pentru Cultura Pajiştilor Vaslui, a omologat sau brevetat mai multe soiuri ale plantelor „obsiga nearistata“, „pir crestat“ şi „spaceta“. Mai deţin brevete de invenţie senatorii Trifon Belacurencu, senatorul Florin Constantinescu şi deputaţii Dragoş Zisopol, absolvent al Institutului de Petrol şi Gaze Ploieşti, Dan Nica – coautor a trei brevete de invenţie, dintre care unul a fost medaliat cu argint la Bruxelles şi deputata PC Marian Grapini, care este autoarea a trei inovaţii în domeniul industriei textile.

 

În mai multe limbi

 

Un număr considerabil de membri ai celor două Camere ale Parlamentului sunt poligloţi, în topul acestora aflându-se senatorul PSD Mircea Geoană, care cunoaşte, potrivit propriilor declaraţii, cinci limbi străine – engleza, franceza, spaniola, italiana şi germana. Câte patru limbi străine cunosc deputaţii Oana Niculescu Mizil, Dragoş Zisopol, Paul Dumbrăveanu şi Ileana Dumitrache. Printre cei care stăpânesc câte trei limbi străine se numără deputaţii PDL Theodor Paleologu şi Raluca Turcan (engleză, franceză şi rusă), ea fiind şi cetăţean de onoare al Statului Nebraska, SUA.

 

Organizatori şi promotori

 

Senatorul Marius Bota menţionează, la secţiunea „Activitate civică“, acţiunile desfăşurate pentru promovarea culturii şi tradiţiilor populare româneşti în Italia, precum şi sprijinirea organizării spectalolelor de colinde cu Ştefan Hruşcă pentru românii din Italia. Deputatul Florin Costin Pâslaru arată că un bun organizator, implicându-se, în fiecare an, de Sf. Andrei, în pregătirea spectacolelor şi concertelor în aer liber din cadrul manifestării „Zilele Galaţiului“. Pâslaru, care este absolvent al Facultăţii de tehnologia şi chimia produselor alimentare şi tehnică piscicolă din cadrul Universtităţii Galaţi, subliniază, de asemenea, că este iniţiatorul celui mai mare eveniment din zona de est a României, şi la care participă peste 100.000 de oameni din Galaţi-Brăila şi împrejurimi.

 

Computerul, în toate cele

 

Deputatul PSD Marian Neacşu, care este licenţiat în economie, menţionează în CV-ul său are cunoştinţe foarte bune în ceea ce priveşte operarea la computer, inclusiv de „navigare pe internet“. Deputatul Paul Dumbrăveanu deţine cunoştinţe PC avansate – tehnici pentru optimizare utile în cresterea traficului PPC (pay per click), psihologia căutării online, Social Networking (Facebook) – creşterea numărului de fani şi distribuirea de informaţii relevante -, video sharing (YouTube/ Vimeo) – setarea şi managerierea conturilor, microblogging (Twitter) – creşterea numărului de followers. Oana Niculescu Mizil precizează că ştie să utilizeze Microsoft Office, Adobe Illustrator şi Photoshop. Deputatul Radu Zlati are ca hobby „bloging“-ul. Pe blogul personal, declară că este, asemenea oricărui „mâncator de pâine (de la Homer citire), un ghem de contradicţii“.

 

…şi alte calităţi

 

La capitolul „Competenţe şi abilităţi sociale“, deputatul Florin Costin Pâslaru menţionează, printre altele, „oratorie, iniţiativă, punctualitate, spirit dinamic, forţă creativă, bun coechipier – putere de mobilizare, convingere şi însufleţire a echipei“. Deputatul Ion Răducanu ţine să arate că în anul 2008 a fost exclus din PSD pentru „indisciplină“, „definită prin criticarea activităţii primarului Timişoarei“. Stroe se declară ambiţios, flexibil, adăugând că dovedeşte abilitate în comunicare şi un foarte dezvoltat simţ al umorului.

 

26

de invenţii şi inovaţii brevetate are deputatul timişean Petru Andea

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Descoperă mai multe la Ziarul Mesagerul de Sibiu

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura