Parlamentarii sibieni, harnici și nu prea

Parlamentul s-a reunit, ieri, în cea de a doua sesiune ordinară a acestui an și ultima din legislatura 2012 – 2016. Alegerile pentru un nou Legislativ vor avea loc pe 11 decembrie, potrivit unei hotărâri de Guvern adoptate în ședința de miercuri. Sibiul este reprezentat de patru senatori și opt deputați. Pe cel puțin jumătate dintre ei îi veți revedea în campania electorală, luptându-se pentru încă un mandat. Înainte de a vă lăsa intoxicați de promisiuni, Mesagerul de Sibiu vă spune ce au făcut aleșii până acum

TurcanÎn cifre, deputatul Raluca Turcan este cel mai harnic parlamentar de Sibiu și se află chiar pe locul 7 în topul celor mai active 15 femei din Camera Deputaților. Președintele PNL Sibiu a semnat 71 de inițiative legislative, a avut 140 de luări de cuvânt, nu mai puțin de 99 de declarații politice, 122 de întrebări și interpelări și a susținut 26 de moțiuni. Ea este urmată pe „podium“ de senatorul Viorel Arcaș, liderul PSD Mediaș, iar pe locul 3 se situează deputatul liberal Ioan Tămâian. Tabăra PNL Sibiu este cea mai pestriță: a câștigat șapte mandate în cadrul USL, în 2012, a pierdut doi senatori și un deputat și are cel mai activ parlamentar, dar și pe cei mai leneși.

Sibiul, pe locul 29

Asta reiese dintr-un studiu dat publicității de Institutul pentru Politici Publice. Realizatorii studiului au realizat și un clasament pe județe, având în vedere activitatea parlamentară a demnitarilor din toate colegiile electorale ale țării. Cu o medie a indicelui activității parlamentare (IAP) de 41,52 puncte, aleșii noștri au reușit să plaseze județul Sibiu abia pe locul 29 în țară, în legislatura 2012 – 2016. Cel mai activ județ este Vaslui, cu un IAP mediu de 101,13, iar la polul opus se află județul Mehedinți, cu o medie de 19,66. Printre cei mai slabi parlamentari sibieni, potrivit studiului, se numără senatorul Ion Ariton (ales din partea PNL și migrat la ALDE), pe care-l urmăresc problemele cu justiția, senatorul PNL Nicolae Neagu, dar și liberalul Gheorghe Roman, care a câștigat fotoliul de primar al Mediașului și a demisionat din Camera Deputaților pe 1 iulie 2016, dar a fost, totuși, inclus în monitorizare.

Ce este indicele activității parlamentare?

Pentru monitorizarea activității parlamentare, specialiștii Institutului pentru Politici Publice au gândit o formulă de calcul al cărei rezultat este IAP, un instrument de măsură a gradului de implicare și activitate politică a senatorilor și deputaților în activitățile curente ale forului legislativ național și anume: inițiative legislative, luări de cuvânt, declarații politice, interpelări și întrebări parlamentare, dar și moțiunile de  cenzură semnate. Pentru prima dată, în această ediție a studiului a fost introdus și clasamentul pe județe. În urma centralizării datelor statistice cantitative privind activitatea parlamentară de la inaugurarea prezentei legislature, la 22 decembrie 2012, și  până la 30 iunie 2016, deci în cele șapte sesiuni parlamentare, s-a stabilit valoarea indicelui atât la nivel individual, pentru fiecare parlamentar, dar și la nivelul grupurilor parlamentare și la nivel județean. Analiza reprezintă a patra ediție a raportului asupra activității parlamentare. IAP a fost calculat pentru prima dată în decembrie 2013, la încheierea primelor două sesiuni parlamentare din actualul mandat. „IAP este o completare la monitorizarea activității parlamentare pe care o face anual Institutul de Politici Publice (IPP) din anul 2005 până în prezent, în «Raportul de monitorizare: oglinda activității parlamentarilor». IAP este un instrument util pentru a atrage atenția asupra activității depuse de aleșii poporului în Parlamentul României. De asemenea, face posibilă analiza comparativă a activității grupurilor parlamentare și la nivel individual, dar și în funcție de genul aleșilor noștri“, arată Ana-Maria Ungheanu și Ana-Maria Iatcu, cele două realizatoare ale studiului din partea IPP.

Clasamentul parlamentarilor sibieni în funcție de IAP

  1. Raluca Turcan – deputat PNL (IAP 97): 71 inițiative legislative, 140 luări de cuvânt, 99 declarații politice, 122 întrebări și interpelări, 26 moțiuni semnate
  2. Viorel Arcaș – senator PSD (IAP 79,45): 61 inițiative legislative, 226 luări de cuvânt, 0 declarații politice, 31 întrebări și interpelări, 0 moțiuni semnate
  3. Ioan Tămâian – deputat PNL (IAP 73,75): 113 inițiative legislative, 57 luări de cuvânt, 46 declarații politice, 100 întrebări și interpelări, 14 moțiuni semnate
  4. Ovidiu Victor Ganț – deputat FDGR (IAP 55,65): 33 inițiative legislative, 118 luări de cuvânt, 7 declarații politice, 99 întrebări și interpelări, 0 moțiuni semnate
  5. Mircea-Vasile Cazan – deputat PNL (IAP 42,3): 69 inițiative legislative, 35 luări de cuvânt, 34 declarații politice, 31 întrebări și interpelări, 14 moțiuni semnate
  6. Iacob Pușcaș – senator neafiliat / ales PP-DD (IAP 30,5): 56 inițiative legislative, 28 luări de cuvânt, 25 declarații politice, 10 întrebări și interpelări, 2 moțiuni semnate
  7. Sorin Ilieșiu – senator independent, afiliat grupului PSD / ales USL (IAP 27,85): 47 inițiative legislative, 47 luări de cuvânt, 7 declarații politice, 4 întrebări și interpelări, 0 moțiuni semnate
  8. Gheorghe Frăticiu – deputat PSD (IAP 22,4): 61 inițiative legislative, 6 luări de cuvânt, 5 declarații politice, 10 întrebări și interpelări, o moțiune semnată
  9. Ioan Axente – deputat PSD (IAP 21,15): 65 inițiative legislative, 3 luări de cuvânt, o declarație politică, 4 întrebări și interpelări, o moțiune semnată
  10. Nicolae Neagu – senator PNL (IAP 17,35): 44 inițiative legislative, 11 luări de cuvânt, 3 declarații politice, 0 întrebări și interpelări, 8 moțiuni semnate
  11. Ion Ariton – senator PNL / înscris în ALDE (IAP 15,5): 34 inițiative legislative, 6 luări de cuvânt, 2 declarații politice, 20 întrebări și interpelări, 4 moțiuni semnate
  12. Gheorghe Roman – deputat PNL (IAP 15,35): 38 inițiative legislative, 5 luări de cuvânt, 4 declarații politice, 12 întrebări și interpelări, o moțiune semnată

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*