Parcul Sub Arini, între reabilitare și protejarea identității sale. Specialiștii cer Primăriei Sibiu revizuirea proiectului

Proiectul de reabilitare a Parcului Sub Arini din Sibiu este pus sub lupa unei echipe de arhitecți, peisagiști și urbaniști, care solicită Primăriei Sibiu revizuirea punctuală a mai multor soluții propuse. Inițiatorii demersului spun că nu cer oprirea investiției, ci îmbunătățirea proiectului înainte de reluarea procedurii de execuție, după anularea recentă a licitației pentru lucrări.

 

sursa foto: Mesagerul de Sibiu

Viitorul Parcului Sub Arini revine în atenția comunității sibiene. Un grup de specialiști din domeniile arhitecturii, peisagisticii și urbanismului a analizat proiectul de reabilitare și a formulat o serie de observații și propuneri pe care le consideră necesare înainte de începerea lucrărilor.

Demersul este susținut de comunitatea „Împreună pentru Parcul Sub Arini”, care, potrivit inițiatorilor, a ajuns la 622 de membri. Aceștia spun că preocuparea lor principală este păstrarea caracterului de parc al unuia dintre cele mai importante spații verzi ale Sibiului.

„Parcul Sub Arini are nevoie de reabilitare. Dar merită o reabilitare mai bună”, este ideea centrală a scrisorii deschise adresate Primăriei Municipiului Sibiu.

Specialiștii cer modificări înainte de reluarea lucrărilor

Analiza a fost realizată pro bono de arhitectul Alexandru Găvozdea, împreună cu peisagistele Ana Horhat, Diana Culescu și Andreea Răducu-Lefter, urbanista Alina Mureșan-Iuga și arhitecții Cristian Șandru și Ioan Brad.

O parte dintre specialiști au participat și la întâlniri cu reprezentanții Primăriei Sibiu, precum și la discuții cu sibienii în parc.

Potrivit autorilor scrisorii, anularea licitației pentru execuția lucrărilor reprezintă o oportunitate pentru reanalizarea proiectului înainte de reluarea procedurilor.

„Anularea procedurii de achiziție nu înseamnă, în sine, și renunțarea la soluțiile de amenajare pe care le considerăm necesare a fi revizuite. Dar oferă ceva esențial: timp și o oportunitate reală pentru ca proiectul să fie reanalizat înainte de reluarea procedurilor de execuție”, se arată în document.

sursa foto: Mesagerul de Sibiu

Aleea nouă și amfiteatrul, printre intervențiile contestate

Una dintre principalele observații vizează noua alee paralelă cu actuala pistă de biciclete. Specialiștii susțin că aceasta ar impermeabiliza suplimentar solul și ar putea fragmenta zona utilizată în prezent pentru derdeluș.

Propunerea lor este eliminarea noii alei și utilizarea aleii existente ca spațiu comun pentru deplasarea nemotorizată.

O altă intervenție analizată este amfiteatrul de pe versant, despre care autorii scrisorii consideră că presupune o intervenție prea masivă asupra parcului. Aceștia menționează inclusiv necesitatea unor fundații din beton estimate la aproximativ 60 de metri cubi.

Și Piațeta Mihai Eminescu este inclusă în lista intervențiilor care, în opinia specialiștilor, ar putea fi simplificate și detaliate mai atent.

„Mai puține obiecte. Mai mult parc.”

Scrisoarea propune și renunțarea la unele elemente de mobilier și amenajare prevăzute în proiect.

Printre acestea se numără pergola din beton armat din Grădina cu Trandafiri și portalul amplasat în apropierea iazului, pe care autorii îl consideră o intervenție care nu aduce suficientă valoare peisajului existent.

De asemenea, specialiștii propun relocarea alpinariului pentru a proteja caracterul memorial și contemplativ al zonei din apropierea bustului lui Mihai Eminescu.

În ceea ce privește mobilierul urban, solicitarea este pentru soluții confortabile, rezistente și ușor de întreținut, în detrimentul unor amenajări pe care autorii le consideră complicate și costisitoare.

Critici și pentru soluțiile de vegetație și tehnologie

Un capitol distinct al analizei se referă la vegetație. Potrivit specialiștilor, soluția propusă în proiect este prea complexă și ar presupune costuri importante de întreținere.

Aceștia susțin că 65% dintre exemplarele propuse sunt heliofile, ceea ce, în opinia lor, ar putea ridica probleme privind adaptarea acestora la condițiile reale din parc.

Propunerea este pentru o soluție vegetală „mai temperată, mai rezilientă și realistă pe termen lung”.

Autorii scrisorii solicită și eliminarea celor 23 de unități WiFi și puncte de încărcare pentru telefoane prevăzute în proiect, considerându-le inutile în raport cu funcțiunea și caracterul parcului.

 

„Parcul Sub Arini nu are nevoie de cât mai multe intervenții”

În esență, specialiștii cer ca proiectul să urmărească protejarea caracterului de „pădure-parc” al Sub Arini și să se concentreze pe intervențiile considerate necesare.

„Parcul Sub Arini nu are nevoie de cât mai multe intervenții. Are nevoie de intervențiile potrivite”, se arată în scrisoarea deschisă.

Inițiatorii demersului solicită Primăriei Sibiu revizuirea punctuală a proiectului, simplificarea sau eliminarea intervențiilor pe care le consideră disproporționate, protejarea caracterului de pădure-parc, continuarea dialogului cu specialiștii și comunitatea și un răspuns public cu privire la observațiile și eventualele modificări care pot fi aduse proiectului.

„Nu cerem oprirea reabilitării”

Autorii scrisorii subliniază că demersul lor nu urmărește blocarea investiției.

„Nu este o confruntare între cei care vor reabilitarea parcului și cei care nu o vor. Cu toții vrem un Parc Sub Arini mai bun. Dar o reabilitare bună trebuie să protejeze tocmai ceea ce face acest parc atât de valoros”, se precizează în document.

Inițiatorii consideră că perioada de dinaintea reluării procedurilor de achiziție reprezintă o ocazie pentru îmbunătățirea proiectului și invită sibienii care împărtășesc aceste preocupări să susțină scrisoarea publică.

Discuția privind viitorul Parcului Sub Arini rămâne astfel deschisă, între necesitatea modernizării infrastructurii și preocuparea pentru conservarea caracterului natural și peisagistic al unuia dintre cele mai cunoscute spații verzi din Sibiu.