Parcul Balnear din Ocna Sibiului se deschide oficial pe 2 mai, printr-un eveniment dedicat comunității și turiștilor, care promite muzică live și acces gratuit pentru toți participanții.

sursa foto: Claudiu Predescu facebook
Primăria orașului Ocna Sibiului, alături de Liviu Bălan (George), invită publicul să ia parte la concertul de deschidere ce va avea loc începând cu ora 18:00, pe noua scenă a Teatrului de Vară din cadrul parcului. Atmosfera va fi întreținută de trupa Pragu’ de Sus, cunoscută pentru energia concertelor sale.
Potrivit primarului Claudiu Predescu, evenimentul marchează un moment important pentru stațiune, fiind primul organizat pe noua scenă din Parcul Balnear. „Vă așteptăm cu bucurie în număr cât mai mare să petrecem împreună”, a transmis edilul.
Accesul în parc se va face exclusiv pietonal, pe aleea situată lângă Salina Terra Salis, vizavi de parcarea principală a Lacurilor Naturale Ocna Sibiului. Organizatorii anunță că, în ziua evenimentului, parcarea va fi gratuită.
Participarea la concert este liberă, iar autoritățile locale speră ca deschiderea sezonului balnear să atragă un număr mare de vizitatori, consolidând statutul stațiunii Ocna Sibiului ca destinație turistică de interes regional.











