Paraschivele din Mărginimea Sibiului se întâlnesc din nou, la Tălmăcel

Tălmăcelul găzduiește, pe 14 octombrie, cea de-a doua ediție a „Întâlnirii Paraschivelor din Mărginimea Sibiului”, un eveniment dedicat tradiției, portului românesc și comunității. Paraschivele din Tălmăcel și din satele Mărginimii sunt invitate să se întâlnească, să se bucure împreună și să ducă mai departe un nume și o tradiție păstrate cu drag de generații.

sursa foto: Organizatori

Ideea întâlnirii a prins viață anul trecut, când Paraschivele din Mărginimea Sibiului au fost invitate să se adune la Tălmăcel, sat în care numele este purtat cu mândrie, iar biserica, veche de peste 300 de ani, are hramul Sfintei Cuvioase Paraschiva.

 

Rugăciune, cântec și port românesc

Ediția din acest an este programată în ziua sărbătorii Sfintei Cuvioase Paraschiva și va începe la ora 16:00, cu un moment de rugăciune la biserica din sat. Programul va continua cu o paradă, cântec și momente dedicate portului popular și tradițiilor din Mărginime.

Mumele și femeile din Tălmăcel vor pregăti bucate tradiționale pentru invitați, iar atmosfera va fi completată de oameni și artiști din Mărginimea Sibiului.

Organizatorii le invită pe Paraschive să vină împreună cu fiicele, nepoatele, mamele și bunicile și, dacă este posibil, îmbrăcate în port românesc.

„Veniți să ne cunoaștem, să ne bucurăm și să ducem mai departe un nume atât de drag nouă!”, este mesajul transmis comunității.

Întâlnirea Paraschivelor din Mărginimea Sibiului va avea loc miercuri, 14 octombrie 2026, la Căminul Cultural din Tălmăcel. Evenimentul își propune să transforme sărbătoarea într-un prilej de întâlnire și să păstreze vii tradițiile prin oamenii care le duc mai departe.