EGALAȚI la ultima fază! Paraschiv, gol după 4 luni!

FC Hermannstadt s-a temut să câștige în deplasarea de la FC Voluntari, 1-1 (1-0) în această seară, pe Stadionul „Anghel Iordănescu“, în cadrul etapei a 24-a a Superligii. A deschis scorul în prima repriză, apoi a controlat fără probleme jocul, dar a fost egalată la ultima fază, din penalti.

(Dan GREAVU)

Daniel Paraschiv a punctat după  mai bine de 4 luni (foto: facebook/FCH)

Cu Gabi Iancu și Neguț accidentați, Măldărășanu a răspuns Voluntariului  cu o formulă prudentă, bazându-se pe forma lui Balaure și foamea de gol a vârfului Daniel Paraschiv. A surprins prezența lui Alexandru Luca pe bancă, tânărul mijlocaș sibian fiind transferat abia zilele trecute.

Sibienii au început cu un presing avansat, destrămând cu calm încercările gazdelor. După o jumătate de oră de joc fără prea multe acțiuni de poartă, Balaure avea să întoarcă minunat din flancul drept, Daniel Paraschiv (32) a reluat din unghi, la colțul opus, deschizând scorul: 0-1!

Golgheterul sibian a marcat din nou după mai bine de 4 luni de secetă, ultima reușită fiind consemnată pe 21 septembrie, pe Municipal, 2-2 cu FCSB.

Până la urmă a fost cea mai importantă fază a reprizei, gazdele având un singur șut pe poarta sibiană, în minutul 23, când Popescu i-a testat vigilența lui Căbuz cu un șut de la distanță. Sibienii au mai avut o șansă bună prin Balaure (42), care a tras tare din careu, foarte aproape de țintă. SCOR la PAUZĂ: FC Voluntari – FC Hermannstadt 0-1

Jocul a continuat în aceeași notă și în primul sfert de oră după pauză, cu gazdele pasând mai mult, fără a pune însă în pericol poarta lui Căbuz. Doar Răduț (58) a șutat din afara careului, însă portarul sibian a fost la post.

Dică a încercat apoi să mute inspirat, iar Măldărășanu a replicat pentru apărarea avantajului, betonând defensiva cu Ionuț Stoica. Culmea, FC Hermannstadt a avut imediat 2 ocazii URIAȘE. Mai întâi, Daniel Paraschiv (67) a scăpat singur cu Fernandez, după o greșeală Droppa, dar șutul atacantului sibian a fost respins, apoi Balaure (68) a scăpat și el pe flancul drept, a pătruns în careu, portarul oaspeților intervenind din nou salvator!

În minutul 75, același Daniel Paraschiv a șutat excelent din careu, cu stângul, dar Fernandez s-a opus din nou inspirat! Ultima ocazie sibianăă a fost semnată de I. Stoica, care a reluat puțin pe lângă, în urma unui corner de pe dreapta.

În fotbal, de multe ori ocaziile ratate se răzbună, iar FC Voluntari a egalat miraculos, în ultimul minut. Nou intratul Medina a pasat greșit, mingea a ajuns la Dumiter, acesta fiind faultat din spate în careu. Faza a fost analizată cu ajutorul sistemului VAR. Penaltiul a fost transformat de Florea, care ne-a smuls incredibil 2 puncte, anulându-ne pe moment ocazia de a urca pe poziție de play-off. SCOR FINAL: FC Voluntari – FC Hermannstadt 1-1 (0-1)

În urma acestui rezultat, FC Hermannstadt e pe locul 7 în clasament, cu 33 de puncte, la fel ca Sepsi (locul 6). În etapa următoare, echipa sibiană va juca acasă, pe Municipal, duminică 11 februarie, de la ora 18,15, împotriva Petrolului Ploiești.

Echipele

Hermannstadt: Căbuz – Butean, Găman, Bejan (cpt.), Opruț (79, Medina) – Sota, Murgia (86, Antoche) – Balaure (79, N’Goma), Biceanu (64, I. Stoica), Jipa (64, Bucuroiu)- D. Paraschiv. Antrenor: Marius Măldărășanu

FC Voluntari: J. Fernandez – Ricardinho, Matricardi, Armaș (cpt.), Aliji (74, Boboc) – Cascini (60, Droppa), Rața – R. Popescu ()84, Andrei, A. Ciobanu (60, Florea), Răduț (74, Dumiter) – Nemec. Antrenor: Nicolae Dică

CLASAMENT

sursa: flashscore

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*