Parada lampioanelor a luminat Sibiul de Sfântul Martin. Copiii au celebrat tradiția germană pe străzi și în parcuri

Copiii au transformat străzile Sibiului în adevărate parade ale luminii, în seara zilei de 11 noiembrie, când a fost sărbătorit Sfântul Martin, prin tradiționalul Laternenfest. Elevi de la Școala Gimnazială „Ion Luca Caragiale”, Școala Gimnazială Nr. 18 și Colegiul Național „Octavian Goga”, toți din cadrul secțiilor germane, au participat la procesiuni cu lampioane confecționate chiar de ei.

(Maria-Antonia Oana)

Sursă foto: CNOG Sibiu

Cu felinare de toate formele și culorile, realizate de copii, aceștia au pornit în alaiuri pe străzi și prin parcuri, cântând cântece tradiționale germane și bucurându-se de una dintre cele mai îndrăgite sărbători ale comunității germane.

La Biserica Evanghelică din Turnișor, elevii tuturor claselor secției germane de la Școala Gimnazială „Ion Luca Caragiale” au participat la tradiționalul Laternenfest, organizat de la ora 18:00. Procesiunea cu lampioane a adus lumină, cântec și voie bună într-o seară de toamnă dedicată comunității.

Sursă foto: Scoala Gimnazială Ion Luca Caragiale Sibiu

Și elevii secției germane de la Școala Gimnazială Nr. 18 au sărbătorit Sfântul Martin, pornind într-o plimbare cu felinarele aprinse prin Parcul Belvedere. Atmosfera de poveste, cântecele și lampioanele realizate de copii au transformat evenimentul într-un moment special pentru elevi, părinți și profesori.

Elevii secției germane de la Colegiul Național „Octavian Goga” au marcat sărbătoarea pe 11 noiembrie, la Biserica Evanghelică Sfântul Ioan. Copiii au ascultat povestea Sfântului Martin, iar elevii clasei a IV-a E, îndrumați de învățătoarea Monica Ban, au pregătit o scenetă și un program de cântece tradiționale. Ulterior, alaiul a pornit prin Parcul Astra, unde copiii au cântat melodii specifice evenimentului, precum „Meine Laterne, sie leuchtet”, „Durch die Straßen” și „Ich geh mit meiner Laterne”. La final, au împărțit covrigi colegilor și părinților, ducând mai departe mesajul generozității.

Sursă foto: Scoala Gimnazială Ion Luca Caragiale Sibiu

Laternenfest, cunoscută și ca Martinstag sau Martinsfest, este celebrată în fiecare an pe 11 noiembrie și îl are în centru pe Sfântul Martin de Tours, fost soldat roman devenit episcop. Potrivit legendei, într-o zi geroasă, acesta a întâlnit un cerșetor căruia i-a oferit jumătate din mantia sa pentru a-l feri de frig.