Pandemia i-a îndepărtat pe români de cultură

Perioada de pandemie a schimbat comportamentul de consum cultural în rândul românilor. Aceștia merg mai puțin la teatru, cinema sau bibliotecă față de perioada de dinaintea pandemiei de Covid-19.

FOTO: pexels.com

Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală (INCFC) a lansat „Barometrul de Consum Cultural 2022. Participare culturală şi perspective democratice” astăzi, în cadrul celei de-a XXXIII-a ediții a Festivalului Național de Teatru (FNT), potrivit Agerpres.

Pentru prima dată în România, Barometrul analizează relația dintre cultură și democrație.

Datele strânse de autorii studiului arată că ne-am păstrat comportamentul din timpul pandemiei de Coronavirus, iar consumul cultural se orientează mai mult spre mediul online și în spațiul non-public acum.

Doar în cazul vizitării de monumente istorice sau situri arheologice procentul a crescut față de perioada din 2019, de la 45% la 59% în 2022.

Participarea la spectacolele de teatru a scăzut cu 9 procente, de la 29% în 2019, la 20% în 2022. De asemenea, vizionarea de filme la cinematograf a scăzut cu același număr de procente, de la 35% în 2019, la 26% în 2022.

Diferențele în minus se mențin și în ceea ce privește mersul la bibliotecă, procentul celor care merg acolo pentru a citi sau împrumuta cărți a scăzut de la 28% în 2019, la 17% în 202. Și vizitarea muzeelor, expoziţiilor sau galeriilor de artă urmează trendul, s-a redus numărul de la 38% în anul 2019, la 30% în anul 2022.

Cercetătorii susțin că un alt motiv pentru reducerile înregistrate la nivelul consumului cultural în spațiul public este și accentuarea barierelor de consum cultural.

Barierele identificate ca fiind în creştere în ultimii ani şi accentuate după perioada pandemiei sunt barierele de receptare a culturii, iar soluţiile de înlăturare a acestora includ creșterea interesului pentru cultură şi a înţelegerii produselor culturale şi a creaţiilor artistice, printr-o educare susţinută a copiilor şi tinerilor, dar şi a adulţilor„, se arată în document.

Barometrul a fost lansat după trei ani de pauză, datorată efectelor sociale şi economice ale pandmeiei.

În toată această perioadă, din 2020 şi până în prezent, Barometrul a fost înlocuit cu studii de măsurare a tendinţelor de participare.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*