Metal Battle la Sibiu
Pentru al treilea an consecutiv, Sibiul va găzdui faza finală a celui mai important concurs de rock din România, Wacken Metal Battle. Evenimentul va avea loc joi, 16 mai. Cele patru formații declarate învingătoare în faza semifinalelor şi care se vor confrunta în Oldies Pub sunt God (Iași), L.O.S.T. (București), Sanctuar (Timișoara) și Whispering Woods (Cluj-Napoca). ”Ne bucurăm că avem ocazia să ne aflăm din nou pe scena din Sibiu, în încercarea de a fi cei ce vor reprezenta România la finala mare de la Wacken și promitem că vom depune toate eforturile pentru a convinge că merităm cu prisosință acest lucru. Această

In 7 mai se da startul inscrierilor la cea de-a patra editie a Targului de tineri designeri,denumit de data aceasta “Not for ordinary people”.
Suntem în Săptămâna Mare, iar creştinii cred cu tărie în semnificaţiile acesteia. Sărbătoarea Paștilor, cea mai importantă perioadă a anului, bate la ușă.
Majoritatea instituţiilor publice din municipiul Sibiu vor avea liber de 1 Mai, respectiv în a doua zi de Paşti, pe 6 mai. Primăria Sibiu îşi va întrerupe activitatea în perioada 1-6 mai, iar examenul auto programat în data de 1 mai se va desfăşura astăzi.








