Cele mai noi știri

foto: SCJU facebook

Investiție esențială pentru sănătatea sibienilor: Ambulatoriul de specialitate al Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu va fi dotat cu echipamente de ultima generație (CP)

Sănătate 23/05/2025 at 11:23

Banii provin din fonduri europene nerambursabile și bugetul Județului Sibiu. 9,8 milioane lei este suma pe care Consiliul Județean Sibiu o va folosi în vederea dotării Ambulatoriului de Specialitate din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență. Banii sunt acordați prin Programul Sănătate 2021 – 2027 al Uniunii Europene, iar 2%Read More

Foto: ULBS

Campionatul Național Universitar de Judo, organizat de ULBS

Sport 23/05/2025 at 11:20

Universitatea ,,Lucian Blaga” din Sibiu organizează, între 23-24 mai 2025, la Sala Transilvania, cea de a 54-a ediție a Campionatelor Naționale Universitare de Judo. Evenimentul se desfășoară în parteneriat cu Federația Sportului Școlar și Universitar (FSSU) și va reuni  peste 100 de sportivi din 13 centre universitare. La această competiție,Read More

Foto: Domy Music Star

Sibiul, prin Sara Hant, la un pas de la câștigarea „Românii au talet”

Știri 23/05/2025 at 11:05

Sibianca Sara Hanț a reușit să cucerească publicul și juriul de la emisiunea Românii au Talent de pe PRO TV și să obțină de la actorul Mihai Bobonete Golden Buzz. La prima semifinală a avut parte de cel mai vizionat și apreciat moment de pe rețelele de socializare și aRead More

Foto: Consiliul Județean

Tinerii din Sibiu se informează preponderent de pe internet

Știri 23/05/2025 at 11:00

Un sondaj al Consiliului Județean Sibiu arată că 60% dintre tinerii din județ folosesc internetul ca sursă principală de informare, apelând în special la Google, rețele sociale sau platforme de inteligență artificială precum ChatGPT. Studiul, parte din seria „Vocea săptămânii”, relevă că noua generație nu mai acceptă informațiile fără verificare.Read More

Foto: Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu

Fiecare renunțare la fumat este o victorie medicală – Dr. Simina Mustățea

Sănătate, Știri 23/05/2025 at 10:47

Micii artiști participanți la Olimpiada „Meșteșuguri artistice tradiționale”, provenind de la școlile din județul Sibiu, au avut parte astăzi de consiliere antifumat, oferită de doamna doctor Simina Mustățea, medic rezident pneumolog în cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu. Acțiunea s-a desfășurat în cadrul celei de-a opta ediții a campaniei antifumat, organizatăRead More

Anunț de licitație la Direcția Silvică Sibiu

Anunț de licitație la Direcția Silvică Sibiu

Anunțuri 23/05/2025 at 10:38

Direcţia Silvică Sibiu cu sediul în Sibiu, str. Calea Dumbrăvii, nr. 140, organizează Licitaţie intermediară pentru vânzarea de material lemnos fasonat provenit din fondul forestier proprietate publică a statului precum şi a altor proprietari cu care sunt încheiate contracte de administrare. Data şi ora desfășurării licitației: 05.06.2025  începând cu oraRead More

foto: Mesagerul de Sibiu

Anunț angajare – Primăria orașului Tălmaciu

Anunțuri 23/05/2025 at 10:13

Orașul Tălmaciu, cu sediul în Tălmaciu, str. P-ța Textiliștilor, nr.17, Organizează concurs în vederea ocupării funcției contractuale vacante de execuție de ASISTENT SOCIAL, GRAD PRINCIPAL, COD COR 263501, în cadrul Centrului de zi pentru copii aflați în situație de risc de separare de părinți Tălmaciu – Direcția de Asistență SocialăRead More

Wizz Air redeschide ruta de la Cluj-Napoca către Billund

Wizz Air redeschide ruta de la Cluj-Napoca către Billund

Știri 23/05/2025 at 09:37

Wizz Air, cea mai sustenabilă companie aeriană din EMEA*, anunță astăzi redeschiderea rutei de la Cluj-Napoca către Billund, Danemarca. Zborurile vor fi operate în fiecare luni și vineri, începând din 27 octombrie 2025. Tarifele de bază încep de la doar 99,99 RON**, iar biletele sunt deja disponibile pe site-ul oficialRead More

Foto: Transilvania Tattoo Expo

Transilvania Tattoo Expo – cea mai veche convenție internațională de tatuaje din România, revine vineri, la Sibiu

Știri 23/05/2025 at 09:32

Pasionații de tatuaje din țară și străinătate își dau întâlnire de vineri până dumnică, la Sibiu, la Sala Thalia, la cea de a 13-a ediție a Transilvania Tattoo Expo, cea mai veche convenție internațională de profil din țară, unde își întâlnesc artiștii preferați, veniți din șapte țări (SUA, Marea Britanie,Read More

Start în Raliul Maramureșului. Sebi Barbu – Bogdan Iancu, revenire spectaculoasă în campionat

Start în Raliul Maramureșului. Sebi Barbu – Bogdan Iancu, revenire spectaculoasă în campionat

Sport 23/05/2025 at 09:03

Multiplu vicecampion național, echipajul sibian Sebastian Barbu – Bogdan Iancu, proaspăt revenit în Campionatul Național de Raliuri, participă în aceste zile la Raliul Maramureșului. La bordul unui Hyundai I20 N Rally2, a debutat promițător în acest sezon, luna trecută, în Raliul Harghitei, unde a ocupat locul 3 în Clasamentul GeneralRead More

Foto: www.freepik.com

Ziua Copiilor sărbătorită prin sport la Sibiu

Știri 23/05/2025 at 08:25

Asociația Sportivă „Clubul Cibinium” Sibiu organizează pe 31 mai un eveniment dedicat Zilei Internaționale a Copilului, care va avea loc în Parcul Sub Arini între orele 10-18. Sub sloganul „Generații în mișcare”, evenimentul se adresează persoanelor de toate vârstele și promite o zi plină de activități sportive și recreative. ProgramulRead More

Foto: Consiliul Județean Sibiu.

Vasiu: Aeroportul Sibiu, motor de dezvoltare pentru județ

Știri 23/05/2025 at 08:16

Sibiul este gazda Conferinței Anuale și Adunării Generale a Asociației Aeroporturilor din România, considerat cel mai important eveniment din industria aviației civile românești.   Aeroporturile sunt esențiale pentru dezvoltarea regională. Conferința anuală AAR este o platformă de dialog între manageri de aeroport, companii aeriene, operatori de turism, autorități locale șiRead More

Stadion Sibiu / foto: CON-A

CON-A aniversează 35 de ani de activitate în construcții

Economie 23/05/2025 at 08:00

Într-o lume aflată în continuă schimbare, unde sustenabilitatea și inovația devin criterii esențiale, compania românească CON-A marchează 35 de ani de activitate neîntreruptă în domeniul construcțiilor, consolidându-și statutul de antreprenor general de referință în România. Fondată în 1990 la Sibiu de ing. Mircea Bulboacă, CON‑A a purtat iniţial numele deRead More

Foto: Maratonul Internațional Sibiu

PoaARTa Maratonului Internațional Sibiu capătă un nou sens

Știri 22/05/2025 at 19:52

Punct de plecare și loc de întoarcere, simbol al emoției și al reușitei, PoaARTa Maratonului Internațional Sibiu capătă, la fiecare ediție, un nou sens, nu doar logistic, ci și artistic și simbolic. În 2025, PoARTa MIS reprezintă o intervenție vizuală semnată de artista Tuan Nini și curatoriată de Iris Ordean,Read More

Foto: Mesagerul de Sibiu

A obținut polițe RCA cu date false ale mașinilor pentru prime mai mici

Știri 22/05/2025 at 18:08

Un sibian în vârstă de 48 de ani a fost reținut pentru 24 de ore după ce ar fi trucat datele vehiculelor pe un site de asigurări pentru a obține polițe RCA cu prime modice, cauzând un prejudiciu de peste 31.000 de lei. La data de 22 mai a.c., polițiștiiRead More